Putem spune că în ultimii doi ani, dinamica investițiilor a fost mai mare în provincie decât în Capitală, chiar dacă sumele investite au fost mai mici. Am avut parte mai ales de premiere, inaugurări ale primelor spitale private dintr-un oraș sau altul, însă în continuare, aproape jumătate dintre județele României nu au niciun spital privat, semn că potențialul este încă imens. Unde nu există spitale, există din belşug clinici sau laboratoare private, în care s-au și concentrat investițiile mai mici de 500.000 de euro. Sigur, provincia nu face excepție de la criza de încredere a investitorilor pentru proiecte mari în sănătatea privată, însă aici vorbim de proiecte foarte mari, cum ar fi cel de 50 de milioane de euro pentru cel mai mare spital privat din România, care trebuia să fie inaugurat  la Cluj, în 2012. Cu 450 de paturi şi 200 de medici, Spitalul Pelican din Cluj ar fi trebuit să fie de patru ori mai mare decât spitalul omonim construit de investitori la Oradea, în 2008, în urma unei investiții de 15 milioane de euro.
Totuși, una dintre puținele investiții de amploare din sănătatea privată din ultimii doi ani s-a făcut la Brașov, odată cu deschiderea Centrului de Diagnostic şi Tratament Oncologic, în urma unei investiţii de 24 de milioane de euro. „Asociaţii Centrului au identificat o oportunitate în dezvoltarea unei clinici oncologice în Braşov, mai ales pentru că centrele oncologice din România sunt cu capital majoritar de stat şi suferă din cauza lipsei de dotare, echipamentele fiind vechi şi uzate“, spune Ionela Rusu, directorul de marketing al centrului. Pentru că aici, la fel ca în restul orașelor, prețurile tratamentelor sunt mai mici cu cel puțin 25% față de centrele private din București, a luat naștere un soi de turism medical intern, pacienții migrând către serviciile mai ieftine.

Brașov, al doilea pol de dezvoltare

A doua mare investiție din ultimii doi ani este tot în Brașov, unde acţionarii de la Teo Health au dat în funcțiune, în 2011, Spitalul Sfântul Constantin, în urma unei investiţii de 20 de milioane de euro. „Nu avem planificate investiţii de amploare pentru perioada următoare, vom investi în dezvoltarea secţiilor existente“, spune Bogdan Angheloiu, directorul general al spitalului. Aceste două noi spitale private apărute în Brașov la o așa mică diferență de timp au confirmat oraşul de la poalele Tâmpei ca fiind cel de al doilea pol de dezvoltare al sectorului privat după Bucureşti, urmat de Ploieşti. Tendinţa este totuşi timidă, din moment ce operatorii cu cele mai mari cifre de afaceri au dezvoltat 53% din afacerile lor în Bucureşti. MedLife, care deține supremația clinicilor și spitalelor private în București, va deschide hiperclinici în majoritatea oraşelor cu peste 300.000 de locuitori, iar investiţia medie într-o clinică va fi de 500.000 de euro. În schimb, cele două investiţii în valoare de 20 de milioane de euro în primul spital privat de urgenţă şi într-unul de chirurgie, în Capitală, anunţate încă din 2010, sunt încă în aşteptare.
Cel de-al doilea operator privat de sănătate după MedLife, în funcție de rulaj, Regina Maria, a inaugurat în 2012, tot în Brașov,  Spitalul de obstetrică-ginecologie și pediatrie, în urma unei investiții de 7 milioane de euro. Gral Medical a inaugurat anul trecut trei noi centre de tratament oncologic în afara Capitalei, în Focșani, Pitești şi Ploieşti, cu o investiție de 600.000 de euro. „Vom uni într-un singur proiect toate marile oraşe“, spune directorul de dezvoltare, Robert Chițan. Pentru medicii din afara Capitalei, spitalele private sunt o sursă alternativă de venit şi poate motivul pentru care încă nu au plecat în străinătate. Printre impedimentele deschiderii de spitale în oraşele de provincie, operatorii privaţi enumeră găsirea de personal medical şi adaptarea preţurilor la nivelul de trai al localnicilor. Viitorul arată însă bine: s-au anunțat investiţii noi în spitale în Dâmboviţa, Piatra Neamţ, Craiova şi Galaţi, iar în multe spitale judeţene, statul a bătut palma cu privatul pentru modernizarea unor secţii.

Bucureștiul este cel mai mare oraș din ţară, în care s-au făcut și cele mai mari investiții medicale, ceea ce înseamnă că anumite segmente sunt deja saturate.
Sergiu Neguţ, consultant servicii medicale private

240 mil. euro însumează investiţiile agăţate în cui de marii operatori de sănătate, mai ales în Bucureşti, din cauza suprasaturării pieţei şi a incertitudinii legate de legea sănătăţii

500 mil. euro a fost valoarea pieţei de servicii medicale private în 2012, iar anul acesta va creşte doar cu 10%, faţă de 20% în anii anteriori, cred operatorii privaţi