Energonuclear este compania de proiect creată pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Iniţial, ea avea şase acţionari privaţi (ArcelorMittal, Enel, GDF Suez, Iberdrola, RWE şi CEZ) şi unul de stat, Nuclearelectrica, însă acţionarii privaţi s-ar retras rând pe rând din 2007 până în 2014. 

La finele anului trecut, Enel şi ArcelorMittal s-au retras din proiect, iar acţionarii Nuclearelectrica au decis că societatea va continua să funcţioneze ca o filială deţinută integral de Nuclearelectrica până la finele anului 2014. 

Astfel, bugetul de venituri şi cheltuieli prevede un salariu de 10.647 de lei pe lună pentru fiecare din cei 25 de angajaţi ai societăţii. Cheltuielile totale cu personalul se ridică la 4,6 milioane de lei. 

Investiţiile aprobate pentru acest an au un total de 34,3 milioane de lei, din care cea mai mare parte, respectiv 29,6 milioane de lei, sunt cheltuieli cu bunurile şi serviciile. 

Statul român a lansat în acest an o nouă procedură de atragere a investitorilor străini în proiectul reactoarelor, proiect estimat la circa 6,5 miliarde de euro. 

Compania chineză China Nuclear Power Corporation este singura care a depus ofertă pentru a participa la construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, până la termenul-limită. 

Oficialii Nuclearelectrica vor negocia cu chinezii şi vor forma o nouă companie de proiect până la finele acestui an.

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: