Viktor Orban, acuzat de practici clientelare: „Situaţia din Ungaria este înfricoşătoare”

Investitorii germani au considerat de mult timp Ungaria ca fiind teritoriul lor, dat fiind că producătorii auto continuă să-și extindă prezența și să-și mărească exporturile către această țară.

Totuși, unii investitori germani sunt nemulțumiți de Guvernul Orban, pe care îl acuză de practici clientelare. Mai multe companii germane din domeniile retail, servicii financiare, media, telecomunicații, dar și un operator de aeroporturi german, s-au confruntat cu politica naționalistă a premierului Ungariei. El își dorește să își pună activele în mâinile investitorilor ungari, în special în mâinile celor care au legături cu Guvernul de la Budapesta, conform agenției de presă Bloomberg.

Guvernul de la Budapesta a admis public că își propune să sporească implicarea investitorilor locali în economia națională, în cadrul agendei naționaliste „Make Hungary Great Again”. Cu toate acestea, respinge acuzațiile privind un tratament nefavorabil aplicat investitorilor străini.

„Taxele penalizatoare, modificarea rapidă a cadrului legislativ şi presiunile organismelor de reglementare, condimentate cu campanii politice făţişe, fac parte din modalităţile prin care investitorii străini sunt scoşi din anumite părţi ale economiei ungare. Situaţia din Ungaria este înfricoşătoare.

Există un şablon de intimidare împotriva investiorilor străini. Nu este vorba doar de naţionalizare ci de punerea companiilor în mâinile oamenilor care au conexiuni bune cu mediul politic. Nu este o problemă germano-ungară ci una europeană”, a explicat Philipp Haussmann, vicepreşedintele „German Eastern Business Association”, unii dintre cei mai mari investitori din Europa de Est, și  director general la Klett Group, o companie germană din domeniul educaţiei ce activează și-n Ungaria.

Philipp Haussmann
Philipp Haussmann (SURSA FOTO: Ost-Ausschuss der Deutschen Wirtschaft)

Ungaria neagă acuzațiile aduse de investitorii străini

Ministerul Economiei din Ungaria spune că reputația țării în rândul investitorilor este excelentă, enumerând rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Camera de Comerț și Industrie Germano-Ungară. Patru din cinci firme germane ar opta din nou pentru Ungaria pentru investițiile lor. Guvernul de la Budapesta se angajează să promoveze o colaborare bazată pe respect și parteneriat reciproc.

Cu toate acestea, directorii unor companii străine cred că interesul crescut pentru anumite active determină Guvernul de la Budapesta să clasifice o mare parte din economie drept „sectoare strategice”, facilitând astfel implicarea investitorilor locali.

Un exemplu notabil este aeroportul internațional din Budapesta, deținut și operat de compania germană AviAlliance GmbH. Aceasta este supusă presiunilor pentru a-și vinde participația, după ce oficialii maghiari au criticat nivelul insuficient de investiții în dezvoltarea hub-ului. În anul 2021, o tentativă anterioară de preluare a eșuat din motive financiare. O lege în curs de elaborare, care ar acorda Autorității Ungare pentru Concurență puterea de a separa anumite companii, a stârnit noi îngrijorări printre investitori. Autoritatea Ungară pentru Concurență a îndemnat la amânarea adoptării acestei legi.

„Este greu de spus care sunt firmele vizate de actul legislativ, unde şi care sunt liniile roşii pentru ele. Acesta este un lucru periculos pentru investiţii pentru că este lipsit de predictibilitate. Cum poţi să îţi faci o strategie de business pentru a face faţă unui astfel de risc?”, a zis Zoltan Nagy, cel care a condus Autoritatea Ungară pentru Concurenţă în perioada anilor 1998-2010.

Ungaria a fost multă vreme percepută ca un magnet pentru investițiile străine. În anul 2019, investițiile germane în Ungaria au atins aproximativ 22 de miliarde de euro, reprezentând mai mult de un sfert din totalul investițiilor străine. Odată cu intervențiile tot mai frecvente ale premierului Ungariei în economie și impunerea de taxe suplimentare asupra companiilor, investițiile germane în Ungaria au înregistrat o scădere cu o treime în decurs de trei ani.

Viktor Orban și apropiații lui se îmbogățesc din taxele plătite de contribuabili

Conform sursei citate anterior, aceste măsuri duc la îmbogățirea apropiaților lui Viktor Orban cu bani proveniți din taxele plătite de contribuabili. În ianuarie 2023, băncile de stat au acordat împrumuturi de peste un miliard de dolari către 4iG Nyrt., o companie ungară pe care el intenționează să o promoveze drept campion național în sectorul telecomunicațiilor pentru a prelua pachetul majoritar de acțiuni la afacerile Vodafone din Ungaria.

Criza de lichidități a Guvernului de la Budapesta îi face să fie tot mai dependenți de taxele impuse asupra anumitor sectoare. Un director din cadrul unei companii internaționale de construcții plătește 69% din veniturile sale sub formă de taxe.