Acesta a mărturisit că i-a urât enorm pe comuniști și a scris despre Ceaușescu că „a fost unul dintre cei mai toxici români” care au existat. Ura să stea la cozi, deși nu avea încotro, și îi condamnă pe cei care îl regretă pe dictator. Consideră că nu pot fi uitate momentele extrem de grele în care se trezeau la ora 4 dimineața pentru a sta la rând pentru două sticle de lapte sau atunci când nu aveau ce pune pe masă.

„Nu am fost un disident anticomunist. Doar i-am urât, nu i-am putut suferi. Atât. Am stat și la cozi, n-aveam încotro, eram obligat s-o fac, la fel ca toată lumea în acele zile. Mi se pare trist că astăzi unii români îl regretă pe dictatorul Nicolae Ceaușescu. Eu am fost un anticomunist în privat. Am fost împotriva comunismului ca individ, la nivel personal, la fel ca toată familia mea. Atunci nu aveai căi de a exprima aceste lucruri. Sunt un anticomunist convins și cred că Ceaușescu a fost unul dintre cei mai toxici români”, a scris Klaus Iohannis.

Avea 30 de ani la Revoluția din 1989

Președintele a absolvit, în anul 1983, Facultatea de Fizică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj și s-a angajat ca profesor de fizică. În perioada Revoluției, Iohannis era profesor de fizică la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu.

În cartea sa, acesta a povestit câtă violență era pe străzile Sibiului.

„În 1989, am ieșit și eu în stradă, împreună cu toți ceilalți oameni care au urmat imediat semnalul dat la Timișoara. Sibiul a fost unul dintre orașele care au adus sacrificii foarte mari la Revoluție. A fost foarte multă violență pe străzi, foarte multă spaimă și foarte multă speranță. Am sperat să răsturnăm regimul, până când au început să șuiere gloanțele, și atunci a fost mai straniu. Au existat momente când ne-a fost teamă tuturor”, a scris în cartea „Pas cu pas”.

Tinerii nu s-au lăsat descurajați

„Atmosfera generală mi s-a părut aspectul cel mai descurajant: oameni care nu prea mai aveau speranțe. Noi, tinerii, credeam că există șanse să se schimbe lucrurile cândva, însă oamenii mai în vârstă nu credeau că se mai poate lega ceva. Lipsa aceasta de speranță mi se părea dezolantă.”, a mai scris acesta.

A intrat în politică

În anul 1990, Iohannis s-a înscris în Forumul Democrat al Germanilor din România. Deși avea mari speranțe, a fost dezamăgit după primele alegeri.

„După primele alegeri libere am fost dezamăgit de capacitatea celor aleși de a transforma lucrurile așa cum ni le imaginam noi atunci. Și faptul că imediat, atunci la început, s-a instaurat un regim neocomunist a reprezentat pentru mine o dezamăgire uriașă”, mai scrie șeful statului în cartea sa.