Rusia şi Turcia au semnat acordul pentru construcţia gazoductului Turkish Stream
Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, şi omologul său turc, Berat Albayrak, au semnat luni un acord bilateral pentru construcţia conductei submarine Turkish Stream care va transporta gaze naturale ruseşti în sud-estul Europei, informează Reuters.
Acordul, semnat în prezenţa preşedinţilor din cele două ţări, Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan, prevede amplasarea a două conducte pe fundul Mării Negre, iar potrivit ministrului rus al Energiei, Alexander Novak, fiecare din cele două linii va avea capacitatea de a transporta 15,75 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an. Un purtător de cuvânt de la grupul rus Gazprom a refuzat să facă comentarii cu privire la detaliile financiare ale proiectului Turkish Stream.
'O companie rusească va construi ambele conducte submarine şi le va deţine în timp ce secţiunea terestră a primei linii va fi deţinută de clienţii turci iar secţiunea terestră a celei de a doua conducte va fi controlată de o societate mixtă', a precizat Alexander Novak.
Turkish Stream face parte din planurile Rusiei de a ocoli Ucraina, principala de tranzit pentru livrările de gaze naturale ruseşti destinate Europei. Mai multe dispute între Kiev şi Moscova au condus la suspendarea livrărilor de gaze naturale ruseşti destinate Europei via Ucraina.
În luna decembrie 2014, Rusia a anunţat că renunţă la proiectul gazoductului 'South Stream', care urma să treacă prin Bulgaria, Serbia şi Ungaria, în favoarea proiectului 'Turkish Stream', care prevede construcţia unei conducte de gaze din Rusia până în Turcia via Marea Neagră. În luna decembrie 2015, după ce un avion militar rus a fost doborât de armata turcă, Rusia a suspendat lucrările Turkish Stream. În luna august a acestui an, preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan, şi liderul rus Vladimir Putin s-au întâlnit la Sankt Petersburg şi au decis ca proiectul Turkish Stream să fie reluat, urmând să fie înfiinţat un grup de lucru şi să fie stabilită o foaie de drum.AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





