După îndelungi încercări timide, Rusia ar putea introduce flotarea liberă pentur rublă. Acest lucru se va întâmpla în circa doi ani , potrivit şeful băncii centrale de la Moscova, Serghei Ignatyev.

El spune că consideră că rubla a depăşit deja jumătate din drumul către convertibilitate deplină, drum început încă din vremea lui Mihail Gorbaciov.

De la iniţierea reformelor economice de tip perestroika până în prezent a fost pentru ruşi un drum greu. Dar,  a fost unul foarte lung, dacă luăm în calcul faptul că au trecut 20 de ani de când Gorbaciov a deschis drumul spre convertibilitatea rublei. Ultimul pas în acestă direcţie a fost în 2006, odată cu ridicarea restricţiilor

Momentul actual trebuie tratat în mod special. Declaraţia de acum a oficialului rus vine pe fondul candidatorii sale pentru încă un mandat la şefia băncii centrale ruseşti. „Principalul nostru obiectiv este o tranziţie către un regim de ţintă de inflaţie şi free float al rublei. Consider că putem aborda aceste decizii în următorii doi ani. Cred că nu ar trebui să ne asumăm vreun angajament strict de a înceta intervenţiile pe pieţele monetare în următorii doi ani”, a declarat el.

Convertibilitatea deplină este ca o sabie cu două tăişuri. Pe de o parte, devine o monedă utilizată de instituţii internaţionale în emiterea de obligaţiuni, lucru ce ar atrage automat cumpărători, dar, pe cale organică, poate duce la dezechilibru într-o economie fragilă sau închisă, prin importuri necontrolate şi libera circulaţie a capitalului. Teama de a ieşi din propria curte pe pieţele internaţionale este încă mare la Moscova. Adjunctul lui Ignatyev, Alexei Ulyukayev, a declarat că flotarea liberă este posibilă începând de anul viitor, iar un secretar de stat pentru economie de la Kremlin susţine, la rândul său, că decizia este prematură.