In luna martie 2002, Marty Pompadur, presedintele pentru Europa al grupului american News Corporation, controlat de miliardarului Rupert Murdoch, declara pentru revista Capital ca americanii nu au investit nici un ban in postul de televiziune B1 TV. News Corp. oferise gratuit televiziunii Grupului Paunescu, in baza unui parteneriat, consultanta si posibilitatea de emisie pe licenta de satelit pe care o detine. „Asteptam sa vedem cum se vor descurca in piata”, a raspuns seful News Corp. Europe la intrebarea daca americanii vor investi in B1 TV.
Asteptarea lui Pompadur a durat un an, si B1 TV se pare ca s-a descurcat. Americanii au decis sa investeasca in televiziunea de pe Calea Victoriei. Saptamana trecuta, News Corp. si Grupul Paunescu au parafat o intelegere prin care partea americana devine investitor in televiziunea din Romania. Potrivit intelegerii, News Corp. Europe va avea pachetul de 20% din actiunile firmei News Television Romania (firma care detine licenta pentru B1 TV), iar Grupul Paunescu 80% din actiuni. Partea romana si-a transferat in aceasta societate toate activele de la B1 TV. La randul sau, News Corp. va aduce un flux financiar. Ambii parteneri vor participa la finantarea unei noi statii de televiziune, construita pe „platforma” lui B1 TV. Lansarea este preconizata pentru sfarsitul acestei veri. „Prin investitia majora care se va face, vom putea vorbi de o noua televiziune, cu un nou nume si cu o puternica infuzie de programe, dar avand platforma si experienta noastra in B1 TV”, ne-a declarat Bobby Paunescu, presedintele News Television Romania.
Astfel, B1 TV va cunoaste nu numai o rebrandare (va avea alt nume), ci si o infuzie de capital si o reorganizare. Cu alte cuvinte, B1 TV va fi folosita ca platforma pentru crearea unei noi statii TV. Bobby Paunescu a evitat sa precizeze care va fi aportul financiar al partenerilor sai, dar spune ca „News Corp. va participa cu cash in piata de televiziune din Romania, incepand cu prima zi de emisie a noii statii.” Valoarea totala a afacerii News Television Romania, valoarea activelor si a finantarii, se ridica la aproximativ 30 milioane de dolari. Directorul general al statiei va fi desemnat de catre News Corp., iar programele noii televiziuni vor fi vizate de americani. Conform lui Bobby Paunescu, obiectivul de audienta al noii statii este o cota de piata de 8% in urban pe segmentul de populatie 18 – 49 de ani. Pentru acest an, potrivit aceleiasi surse, televiziunea Grupului Paunescu are un buget de 2,5 milioane de dolari pentru achizitia si productia de programe. News Television Romania intentioneaza sa participe la licitatia pentru acordarea frecventei terestre de televiziune cu acoperire nationala, daca CNA o va scoate la concurs.
De la lansare, B1 TV a avut un parcurs modest, situandu-se in subsolul topurilor de audienta. Cota medie de piata in anul 2002, in mediul urban, a fost de 1,3 %, iar in prime time (intervalul orar 19 -23) a inregistrat 1,2%, conform CSOP. (La sfarsitul anului 2002, acoperirea postului in mediul urban ajunsese la 56%.) Principala emisiune informativa, stirile Nationale (ora 18,45), a avut un rating mediu in decursul anului trecut de 85.000 de telespectatori pe minut, mult sub audienta concurentei. Desi a difuzat o serie de blockbustere (o parte vazute deja pe alte televiziuni), emisiuni de divertisment (notabila a fost doar „Punem pariu ca-i vara!”) si a lansat un talk-show acceptabil (Nasul), B1 TV nu a reusit sa ofere telespectatorilor o alternativa. Dimpotriva, seriale ca Star Trek, Familia Simpson si Beverly Hills au condus la imaginea unei televiziuni sortite sa ramana definitiv „pe banca rezerve”. De asemenea, B1 TV nu a reusit sa se pozitioneze ca brand pe piata TV. Totusi, Bobby Paunescu este multumit de B1 TV, considerand ca televiziunea si-a atins toate obiectivele propuse: „B1 TV a fost o experienta pozitiva. Cu aceasta experienta, cu News Corp. drept partener si cu o echipa foarte motivata, credem ca avem toate ingredientele necesare unei reusite ce va fi reprezentata de noua statie.”

B1 TV

· Compania care opereaza licenta B1 TV: News Television Romania
· Asociat unic la News Television Romania: News TV Romania BV (Olanda) – 100%
· Investitia pana in 2002:
14,6 milioane USD (Grupul Paunescu si partenerii sai locali)
· Acoperire nationala: 56% urban la sfarsitul anului 2002
· Publicitate bruta difuzata in 2002: 19,5 milioane USD (tarife-lista), conform CSOP
· Incasari nete de publicitate 2002: aproximativ 5 milioane USD, declarate de B1 TV
· Audienta in 2002: cota de piata – 1,3%, in mediul urban, toata ziua, cota de piata – 1,2% in mediul urban, prime-time. Pentru grupa de varsta 18 – 54 de ani, urban: rating – 0,4%, cota de piata – 2,3%
· Audienta in 2003: cota de piata aprilie 2003 – 2,5, in mediul urban, toata ziua, 2,5% – prime time, mediul urban

Cine este News Corporation

· News Corp. este unul dintre cele mai mari grupuri de media din lume, detinand companii de televiziune (reteaua Fox), televiziune prin cablu, studiouri de film
(20th Century Fox), case de editura (Harper Collins), ziare, reviste, statii de radio si companii de panotaj in America, Europa, Asia, Australia si Noua Zeelanda. News Corp Europe gestioneaza toate afacerile grupului din zona Europei continentale.
· News Corp. a fost fondata si este condusa de Rupert Murdoch, unul dintre cei mai bogati 100 de oameni din lume. Australianul in varsta de 73 de ani detine o avere estimata la 5,5 miliarde de dolari.
· Grupul are venituri anuale de
15 miliarde de dolari si active
ce insumeaza 40 de miliarde
de dolari.
· News Corp. detine o statie de televiziune in Bulgaria si, in Romania, compania de panotaj Exclusiv Media.

Scurt istoric al relatiilor News Corporation – Grupul Paunescu

1999 – Marty Pompadur, pe atunci presedintele News Corporation pentru Europa Centrala si de Est (actualmente presedinte News Corp. Europe), prospecteaza oportunitatile de afaceri in mass-media din Romania.
14 decembrie 2001 – B1 TV se lanseaza neoficial ca televiziune locala, cu emisie terestra in Bucuresti si imprejurimi. Investitia integrala in postul de televiziune a fost suportata de Grupul Paunescu, iar News Corp. Europe a oferit consultanta si asistenta.
8 mai 2002 – Grupul Paunescu si News Corp. au cazut la o intelegere prin care B1 TV poate utiliza licenta de satelit a lui News Corp. Detinatoarea licentei este firma News Television Romania, proprietate 100% a lui New Corp. Europe.
16 mai 2003 – Grupul Paunescu si News Corp. parafeaza intelegerea prin care partea americana devine investitor in noua televiziune ce va fi realizata avand „platforma” lui B1 TV. Grupul Paunescu isi transfera activele de la B1 TV in News Television Romania, detinand pachetul de 80%, in timp ce News Corp., prin New Corp. Europe, detine 20 %. Ambele parti vor finanta noua statie care va fi lansata la sfarsitul acestei veri. Valoarea totala a afacerii News Television Romania este de 30 milioane USD.