România în spațiul Schengen

Schengen România. Ministrul de Externe din Ungaria a venit cu o veste bună pentru România. Într-o declarație pentru Bugetul.ro, ministrul Peter Szijjarto a precizat că România va primi tot sprijinul Ungariei în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen.

Declarația a fost făcut în cadrul ediției a șasea a Romanian Gas International Conference (RIGC) 2023.

Întrebat dacă țara noastră ar trebui acceptată în spațiul Schengen, oficialul ungar a avut un răspuns pozitiv.

Schengen România. Ministrul ungar de Externe a mai precizat că intrarea României în Schengen reprezintă și un interes național al Ungariei. El a mai spus că țara face tot ce îi stă în putință pentru a acorda sprijin României.

”Absolut! Este în interesul nostru național. (…) Revenind, absolut!

Este în interesul nostru național și o să facem tot ce ne stă în putere, și o să acordăm întregul nostru sprijin României, pentru a deveni membru al spațiului Schengen”, a spus acesta, potrivit sursei anterior menționate.

Aderare la spatiul Schengen
SURSA FOTO: Dreamstime

Cea mai bună variantă de intrat în Schengen pentru România

Recent, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre aderarea Românei la Schengen. Președintele a precizat că cel mai bun scenariu pentru țara noastră este aderarea alături de Bulgaria.

Cu privire la parcursul comun al României și Bulgariei, președintele a declarat că „spre asta converg toate negocierile şi toate încercările de a convinge pe cei care încă sunt reticenţi în această chestiune”.

Klaus Iohannis a mai adăugat și că negocierile care au loc în această perioadă nu sunt de mică amploare. ”Ele continuă pe toate planurile”.

Președintele României spune „Negocierile pentru aderarea României la Schengen continuă şi nu continuă, ca să zic aşa, la un nivel mic, ci toţi suntem foarte implicaţi, toţi căutăm să convingem în special partea austriacă, se ştie, care este foarte reticentă în continuare în această speţă. Se continuă pe toate planurile şi evident că se discută mai degrabă informal decât formal şi diferite variante de cum se poate continua”.