Emil Cioran- românul care a avut lumea la picioare, artistul seducției și al paradoxului

„Dragostea creşte în ardorile banalităţii şi se micşorează în trezirile inteligenţei. Dobitocia extatică se repetă cu uşurinţă, căci nicio piedică nu intervine dintr-un creier luciu. „Creşteţi şi vă înmulţiţi” – poruncă într-un univers de slugi, deschise spre patima orizontală şi incapabile de voluptăţi fără tăvăliri”, Emil Cioran, Îndreptar pătimaş (1945).

Emil Cioran a fost una dintre cele mai strălucite minți ale secolului XX, un filosof și scriitor de limbă franceză, a cărui operă transcende generații. Cioran a fost un aristocrat al dubiului, un dandy al metafizicii, un stilist al disperării, iar în contextul generației interbelice a fost coleg cu personalități precum Constantin Noica, Mircea Eliade și Petre Țuțea, mentorii unei epoci, scrie radioromaniacultural.ro.

Astăzi, pe 20 iunie, comemorăm 30 de ani de la trecerea în neființă a acestuia.

Rășinari, Sibiu și începuturile și destinul excepțional a lui Emil Cioran

Născut la Rășinari, în comitatul Sibiu, într-o familie cu rădăcini adânci în cultura și religia românească, Emil Cioran a fost fiul protopopului Emilian Cioran și al Elvirei, descendentă dintr-o familie nobilă transilvăneană. De la început, viața i-a fost marcată de o combinație rară între tradiția profundă și spiritul critic. Deși cu un început disciplinat, silitor și respectat la școală, Cioran a ales să răzbată prin gândire liberă și revoltată, renunțând la dogme și abordări convenționale.

După școala generală în satul natal și liceul de elită „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, unde se remarca prin rezultate excelente, Cioran s-a mutat cu greutate la București pentru studii universitare. La Facultatea de Litere și Filosofie, a avut profesori de renume precum Tudor Vianu și Nae Ionescu și a intrat într-un cerc intelectual select.

Întâlnirea cu marile idei și drumul spre Paris

Student în București, apoi bursier la Berlin, Cioran a aprofundat filosofia germană, Kant, Schopenhauer, Nietzsche, și a fost marcat de gândirea lui Heidegger, Simmel și Șestov. Prima sa carte, „Pe culmile disperării” (1934), i-a adus recunoaștere în România, iar volumele următoare au cimentat reputația sa.

În 1937, stabilit la Paris, Cioran și-a găsit o nouă limbă de expresie franceza, în care a publicat majoritatea operelor sale, inclusiv „Tratat de descompunere” (1949), care i-a adus Premiul Rivarol. Deși recunoscut, Cioran a evitat notorietatea, trăind retras și cultivând relații intelectuale profunde cu figuri precum Mircea Eliade, Eugène Ionesco, Paul Celan și Samuel Beckett.

Cioran a fost un spirit marcat de paradoxuri și intensitate

Cioran a fost un spirit marcat de paradoxuri și intensitate: atras de ideea sinuciderii ca suport metafizic al existenței, profund preocupat de alienarea și suferința umană, el însăși s-a dedicat scrisului ca formă supremă a „exercițiului de libertate”.

„Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?” – această întrebare din opera sa reflectă ambivalența care l-a definit.

Relația sa cu limba română a fost complicată – a abandonat-o pentru franceză, pe care o considera „maltratată” în discursul său, dar niciodată nu a renunțat emoțional la rădăcinile sale. A fost marcat și de o tinerețe controversată, cu afinități politice regretate și respinse în maturitate.

Viața personală și moștenirea lăsată

Alături de Simone Boué, partenera sa de-o viață, a găsit un echilibru care i-a susținut anii de retragere și suferință, în special în fața bolii Alzheimer, care i-a marcat ultimii ani. După moartea sa, în 1995, Cioran a rămas un simbol al gândirii profunde, cu o operă care continuă să inspire, să tulbure și să provoace.

Manuscrisele sale au avut o soartă zbuciumată, unele fiind adjudecate și donate Academiei Române, iar altele intrând în dispute juridice, dar fiecare păstrează un fragment al unuia dintre cei mai profunzi artiști ai cuvântului și ai paradoxului existențial.

Emil Cioran s-a stins din viață pe 20 iunie 1995, la vârsta de 84 de ani, şi este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.

Cuvintele lui Cioran sunt o reflecție asupra propriei vieți

În chiar cuvintele sale, Emil Cioran își descria parcursul unic:

„Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viaţa pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilinţe usturătoare şi griji meschine. O viaţă de vis, aproape, o viaţă de leneş, cum nu sunt multe în acest veac.

Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, şi dacă m-am străduit să scriu şi eu cărţi, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacţia că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile şi gusturile proprii. Dacă sunt nemulţumit de ce am făcut, genul de viaţă pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulţumeşte. Şi asta înseamnă enorm […] Marele succes al vieţii mele e că am reuşit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viaţa destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eşec. Însă n-a fost.”

Emil Cioran rămâne, dincolo de etichete, o emblemă a căutării neîncetate a sensului într-o lume lipsită de certitudini, un artist al cuvântului care a păstrat cu prețiozitate libertatea gândirii și paradoxul ca metodă de viață. Studiază-l pe Cioran, iar misterul său se va dezvălui celor care au curajul să intre în labirintul lucid al operei sale.