Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, cu ocazia vizitei la Staţia de comprimare gaze naturale Jupa, că România este al doilea mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, dar cu toate acestea jumătate dintre gospodării sunt încălzite în continuare pe lemne.

“Românii trebuie să beneficieze cu adevărat de resursele pe care ţara noastră le are”, a spus preşedintele.

El a felicitat compania Transgaz pentru finalizarea “celui mai ambiţios proiect din domeniul energiei”, referindu-se la gazoductul BRUA, proiect realizat şi cu fonduri europene.

Şeful statului a mai spus că acesta este un obiectiv “extrem de important pentru România”, iar realizarea proiectului e o confirmare că Transgaz este o companie matură, aflată pe drumul dezvoltării pe scară regională.

Iohannis: Jumătate din gospodării se încălzesc cu lemne

Preşedintele a mai spus că dezvoltarea Sistemului Naţional de Transport de gaze pe coridorul BRUA este o etapă esenţială a întăririi securităţii energetice atât a ţării noastre, cât şi a Uniunii Europene, dar şi a securităţii energetice în regiunea Mării Negre.

“Prin interconectarea BRUA pe Coridorul Vertical, prin materializarea exploatărilor off-shore din Marea Neagră – care sperăm să debuteze cât mai curând – România are atuuri veritabile pentru a deveni un important jucător în regiune pe piaţa gazelor. În acest sens, am convingerea fermă că fondurile investite în infrastructura de transport de gaze vor genera mai mult decât o poziţionare competitivă a României pe pieţele de profil sau o reafirmare a credibilităţii ţării noastre, ca partener etalon pentru creşterea securităţii energetice în întreaga regiune”, a spus Klaus Iohannis.

Preşedintele a adăugat că aprovizionarea cu gaze naturale din noi surse va satisface mai bine cererea de pe piaţa internă şi va conduce la un nivel sporit de predictibilitate şi securitate în aprovizionare pentru consumatorii din România.

“Să nu uităm că în România, deşi suntem al doilea mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, jumătate dintre gospodării se încălzesc în continuare cu lemne de foc, utilizând instalaţii învechite şi neperformante, care afectează sănătatea şi poluează mediul. Programul naţional de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, iniţiat de guvernul liberal în vara acestui an, are ca obiectiv tocmai rezolvarea acestor probleme. Conectarea comunităţilor din România, în ritm accelerat, la resursele de gaze naturale reprezintă o prioritate guvernamentală asumată, care se materializează pe zi ce trece. Românii trebuie să beneficieze cu adevărat de resursele pe care ţara noastră le are, care trebuie să fie exploatate inteligent, corect şi eficient”, a spus Iohannis.

El a subliniat şi necesitatea dezvoltării capacităţilor de folosire a hidrogenului, pe care l-a numit “combustibilul viitorului”.

“Doresc să încurajez, în contextul provocărilor asociate Pactului european Green Deal, şi orientarea spre investiţii în capacităţi de transport pentru combustibilul viitorului – hidrogenul”, a spus preşedintele.