De la adoptarea primei reglementări, respectiv Legea nr. 64/1995, cadrul normativ în domeniul insolvenţei a cunoscut multe modificări şi completări, adoptându-se şi reglementări speciale în materia insolvenţei societăţilor de asigurare/reasigurare, precum şi a instituţiilor de credit, şi ne referim la Legea nr. 503/2004 şi OG nr. 10/2004. Ca practicieni, salutăm iniţiativa legislativă de a include într-un singur corpus normativ toate prevederile legislative, referitoare la insolvenţă, atât cele cu caracter general, cât şi cele  speciale, referitoare la instituţiile de credit şi respectiv asigurări. Dată fiind importanța domeniului de reglementare, adoptarea Codului insolvenţei prin OUG a fost o greşeală sancţionată de CC, care prin Decizia nr. 447 din 29.10.2013 a stabilit neconstituţionalitatea acesteia. Curtea motivează că Guvernul nu justifică urgenţa legiferării pe această cale, deoarece legiuitorul primar a legiferat, în acest domeniu existând reglementări, chiar dacă acestea nu au fost codificate într-un singur act normativ.

Având în vedere faptul că proiectul de lege privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă are în esenţă același conţinut ca şi în OG nr. 91/2013, am simţit nevoia să evidenţiem câteva aspecte care vizează tot neconstituţionalitatea unor prevederi din acest proiect de act normativ, cu referire la procedura insolvenţei societăţilor de asigurare şi a instituţiilor de credit.

Coautori, dar și justițiari 

De observat că cele două entităţi sunt reglementate şi supravegheate de ASF, respectiv BNR. Acestor autorităţi li s-au dat nişte competenţe, care în opinia noastră îngrădesc accesul la justiţie pentru principala categorie de creditori, astfel: pentru societăţile de asigurare, creditorii, alţii decât creditorii de asigurări, pot face o cerere de deschidere a procedurii care se va depune la ASF, şi nu la tribunal. Aceasta, va înainta tribunalului cererea însoţită de o întâmpinare în care trebuie să arate dacă societatea debitoare face sau nu obiectul unei proceduri de redresare financiară.

În actul normativ nu e prevăzut un termen în care ASF înaintează cererea la tribunal şi nici care e sancţiunea dacă nu înaintează cererea creditorului către tribunal. De asemenea, în situaţia creditorilor de asigurări nu e prevăzută posibilitatea să se adreseze cu o cerere tribunalului, ci se face doar precizarea că aceştia vor fi plătiţi din disponibilităţile Fondului de Garantare. Considerăm că se impune modificarea actului normativ, în sensul că orice creditor, indiferent de natura şi rangul creanţei, să se poată adresa direct instanţei, care va solicită ASF-ului date cu privire la societatea debitoare, dacă această se află sau nu într-o supraveghere specială şi pe ce termen, iar dacă da, procedura deschiderii insolvenţei se va suspendă până la încetarea supravegherii speciale.

Discriminare

Actul normativ în formă actuală îngrădeşte accesul liber la justiţie a creditorilor şi creează un regim discriminatoriu între creditorii de asigurări, care sunt şi cei mai mulţi, şi cealaltă categorie de creditori. Nu putem lasă gestiunea acestui domeniu tot autorităţii care a avut în supraveghere debitorul şi care, până la urmă, poartă responsabilitatea situaţiei în care acesta se află. Când ne referim la competenţele acordate de lege ASF-ului, ne referim şi la acela de a aviza şi agrea lichidatorul şi practicienii în insolvenţă, care se vor ocupa de debitor, fără a se stabili criteriile, ci pur şi simplu distorsionând astfel mediul competiţional şi diminuand autoritatea adunării creditorilor.

Considerăm că ASF este cel puţin în parte responsabilă pentru modul în care o societate de asigurare ajunge în insolvenţă, motiv pentru care atribuţiile acestei autorităţi ar trebui să nu se extindă în procedura de insolvenţă. Aceeaşi situaţie întâmpină și instituţiile de credit, ai căror creditori nu se pot adresa direct instanţei, ci BNR ca autoritate de control care eliberează un aviz prealabil în legătură cu declanşarea procedurii insolvenţei şi trimite cererea creditorilor în instanţă. În situaţia în care creditorul şi debitorul sunt supravegheaţi de aceeaşi autoritate, e foarte dificil pentru creditor să aibă satisfacţie într-un astfel de demers, putând fi obligat la compromisuri. Prin urmare, trebuie prevăzut ca toţi creditorii să aibă acces liber la justiţie pentru a-şi recupera debitele, iar rolul autorităţilor de supraveghere, fie că e vorba de ASF sau BNR, ar trebui eliminat din această procedură, de a cărei naştere sunt responsabile, ca autorităţi de supraveghere şi control.

Te-ar putea interesa și: