Rodii din Turcia, retrase de la raft. Conțin o substanță toxică
SURSA FOTO: Dreamstime
Un produs aflat pe rafturile magazinelor a fost retras de la comercializare după ce s-a descoperit că acesta conține o substanță toxică peste limitele admise de lege. ANSVSA îi sfătuiește pe cei care l-au cumpărat să nu-l consume, ci să-l distrugă sau returneze.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat marți, 22 februarie, că a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a unui lot de rodii din Turcia pentru depășirea valorilor admise de reziduuri de pesticide, mai exact imazilil.
Potrivit ANSVSA, acest lot a fost comercializat în perioada 03.02.2022-15.02.2022. Unifrutti Impex SRL a inițiat deja retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a articolului, se mai arată în comunicatul Autorității.
„Se recomandă persoanelor care dețin produse din lotul descris mai sus, comercializate în perioada 03/02/2022-15/02/2022, să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă la Punctul de lucru din Com Ganeasa, Sat Sindrilita, str. Altun nr.3”, transmite ANSVSA.
Ce este imazalilul?
Imazalilul este o substanță utilizată pentru protecţia plantelor (pesticid), autorizată în 24 de state membre, inclusiv în România, începând de la 1 ianuarie 2012 până la 31 decembrie 2021, în conformitate cu prevederile Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr 705/2011 al Comisiei din 20 iulie 2011 de autorizare a substanţei active imazalil, în conformitate cu Regulamentul (ce) nr. 1107/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare, şi de modificare a anexei la regulamentul de punere în aplicare (UE) nr 540/2011 al Comisiei.
Limitele maxime admise de imazalil în şi pe produsele alimentare sunt stabilite în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 privind nivelurile maxime de pesticide MRL în şi pe produsele alimentare şi furaje de origine vegetală şi animală cu modificările şi completările ulterioare (limita maximă admisă pentru citrice este de 5 mg/kg).
Imazalilul se poate utiliza ca fungicid pentru tratarea post recoltare a citricelor, roşiilor, semintelor de cereale în conformitate cu specificaţiile tehnice, astfel încât în momentul introducerii pe piaţă a produselor alimentare, concentraţia de imazalil să nu depăşească limitele impuse de legislaţia în vigoare.
Imazalilul este unul dintre cele 180 de pesticide monitorizate în cadrul Planului Național de control reziduuri de pesticide realizat de către ANSVSA .
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





