Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, în continuarea cercetărilor efectuate în cazul celor 25 de containere descoperite în terminalele de containere din porturile din Constanţa şi terminalul din Chitila, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat, marţi, în terminalul din Portul Constanţa Sud Agigea, un container expediat de către aceeaşi firmă din Marea Britanie, firma importatoare fiind aceeaşi din municipiul Bucureşti.
Prin urmare, o echipă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud Agigea, comisari din cadrul Gărzii de Mediu şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor din container.
„Astfel, autorităţile abilitate în cauză au constatat că, deşi în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind produse de uz casnic, acestea erau de fapt deşeuri inutilizabile. După efectuarea controlului, a fost luată măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României a produselor respective, fiind reintroduse în container pentru a fi expediate în ţara de origine”, se arată în comunicatul citat de News.ro.
În această cauză, sunt cercetaţi doi cetăţeni români, în vârstă de 36, respectiv 33 de ani şi un cetăţean britanic, în vârstă de 34 de ani. Poliţiştii de frontieră fac cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de exportul sau importul de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu şi folosirea de acte nereale la autoritatea vamală.