Restaurantele, terasele și cinematografele vor fi deschise gradual! Bulgaria încheie starea de urgență
Parlamentul de la Sofia a decis marți că Bulgaria va încheia miercuri starea de urgență instituită din cauza pandemiei de coronavirus, dar unele măsuri restrictive vor fi menţinute.
Potrivit proiectului aprobat de Parlament, Ministerul Sănătăţii are dreptul de a plasa în carantină persoanele infectate şi de a-i sancţiona pe cei ce nu respectă izolarea.
Bulgaria a instituit starea de urgenţă pe 13 martie, în contextul epidemiei cauzate de Covid-19.
Ordinea în care vor fi deschise centrele comerciale
După expirarea stării de urgenţă, Guvernul de la Sofia va redeschide gradual cinematografele, muzeele şi alte centrele recreativ. Trebuie menționat că vor fi respectate în continuare măsurile de distanţare socială.
De asemenea, vor fi redeschise şi restaurantele şi terasele în aer liber, precum şi pensiunile şi hotelurile mici.
Parlamentul de la Sofia a aprobat şi stimulente pentru turism, urmând să fie subvenţionate firmele care aduc străini în staţiuni situate pe litoralul bulgar al Mării Negre.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





