Razie în târgul de maşini Vitan din Capitală
Peste 80 de poliţişti şi jandarmi participă la un control amplu în Târgul de maşini Vitan, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.
Potrivit acesteia, controlul vizează posibile infracţiuni de evaziune fiscală, contrabandă, punerea în circulaţia a unor produse contrafăcute, comerţul stradal ilegal.
De asemenea, a adăugat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, se încearcă şi identificarea unor maşini furate, puse în vânzare.
La acţiune participă poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Sector 4 şi echipe de jandarmi.
SURSA: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





