Război în Israel. Un membru al Hamas a fost eliminat

Armata Israeliană (IDF) și Agenția de Securitate a Israelului (Shit Bet) au eliminat un membru de rang înalt al Hamas: Ayman Nofal. El a fost comandant al Brigăzii Centrale a Lagărelor Hamas din Fâșia Gaza. În virtutea îndatoririlor sale, a condus mai multe atacuri teroriste împotriva Israelului.

„Avioanele de luptă ale IDF, sub îndrumarea serviciilor de informații comune cu Shin Bet, l-au ucis pe unul dintre membrii de rang înalt ai organizației teroriste Hamas, A. Nofal, care a servit ca comandant al Brigăzii Centrale a Lagărelor Hamas din Fâșia Gaza și ca fost șef al organizației teroriste Hamas.

În virtutea îndatoririlor sale, el a condus multe atacuri teroriste împotriva Israelului și a forțelor de securitate și a direcționat țintele tirurilor cu rachete Hamas, vizând în mod specific zonele populate de civili neimplicați.

În trecut, a fost implicat în producția și dezvoltarea de arme, a promovat și a fost partener în multe atacuri teroriste și a fost chiar partener în planificarea răpirii lui Gilad Shalit. Nofal a fost unul dintre cei mai dominanti oficiali înalți din organizație și era apropiat de Muhammad Daf”, se arată într-o declarație care circulă în spațiul public.

Moartea sa ar fi fost confirmată de Hamas prin intermediul rețelelor sociale, însă Forțele de Apărare ale Israelului nu au comentat, încă, această informație.

„Ayman Nofal ‘Abu Ahmed’, membru al Consiliului General Militar și comandant al Brigăzii Centrale… a fost ucis, în atacul asupra taberei al-Bureij din centrul Fâșiei Gaza”, este mesajul postat pe contul de Telegram al Hamas, potrivit rețelei de televiziune Al Jazeera.

Mai mulți membri-cheie ai Hamas au fost eliminați

Vă amintim că Armata Israelului a informat luni, 16 octombrie 2023, că a eliminat șapte lideri Hamas:

Ali Qadi – Comandant Hamas Nukhba, devizie de comandpo naval;

Muetaz Eid – Comandantul securității naționale Hamas din dusul Fâşiei Gaza;

Joad Abu Smalah – ministrul economiei Hamas din Fâşia Gaza;

Zachariah Abu Ma’amar -şeful biroului de relaţii internaţionale al grupării Hamas;

Belal Alqadra – comandant Hamas Nukhba din sudul Fâşiei Gaza;

Merad abu Merad – şef al supravegherii aeriene Hamas din Fâşia Gaza;

Șefului Serviciului Special de Informații din Khan Yunis;

Se pare că războiul din Israel va continua până la eliminarea totală a Hamas. Până acum, peste 1.000 de membri Hamas, infiltrați printre civilii israelieni, au fost complet neutralizați.

Războiul din Israel va fi unul lung

Ministrul Apărării din Israel, Yoav Gallant, a avertizat deja că războiul din țara sa „va fi lung”, iar „prețul va fi mare”.

„Va fi un război lung, prețul va fi mare, dar vom învinge pentru Israel, pentru poporul evreu și pentru valorile în care cred ambele țări… Poporul israelian trebuie să învingă. Promit că forțele israeliene nu vor înceta acțiunile împotriva Hamas până când nu se vor obține realizări de ambele părți ale frontierei”, a declarat, luni, Yoav Gallant într-o conferință de presă care a avut loc la Tel Aviv.

Yoav Gallant
Yoav Gallant (SURSA FOTO: Guvernul Israelului)

Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, l-a asigurat pe Yoav Gallant că SUA își vor menține „angajamentul profund față de dreptul Israelului, ba chiar față de obligația sa de a se apăra și de a-și apăra poporul.”