„Instanţa s-a pronunţat pe arestarea preventivă pentru două luni. Faţă de informaţiile pe care le deţineam până în seara asta, punctul meu de vedere era că şansele de extrădare sunt foarte reduse, dar am văzut că lucrurile se schimbă într-un anume fel. Nu ştiu de ce. Impedimentul cel mai important pentru extrădare era copilul din punctul meu de vedere. Am auzit însă un punct de vedere de la Interpol conform căruia nu ar fi un impediment copilul la extrădare şi că ar fi fost un impediment major dacă tatăl ar fi fost costarican.

Sunt însă şi alte impedimente, printre ele aş aminti o discuţie care a mai fost făcută publică cu privire la statutul de refugiat acordat pentru un an. Probabil că în perioada următoare autorităţile se vor pronunţa şi pe cererea de obţinere a statutului de refugiat permanent, aici poate interveni o necunoscută.

Eu îmi doresc ca Elena Udrea să ajungă în ţară şi ea şi-ar dori, dar mi-aş dori ca toate aceste afaceri judiciare să fie soluţionate corect. Şi ea şi-ar dori să îşi crească copilul în ţară”, a spus avocatul.

Potrivit acestuia, extrădarea nu e simplă, în afară de comunicările statului care solicită extrădarea, trebuie să şi justifice foarte bine cererea.„Avem un caz, Sebastian Ghiţă, puţin diferit, a fost şi el reţinut, prezentat instanţei, arestat preventiv, după care instanţa a refuzat cererea de extrădarea”, a exemplificat apărătorul.

SURSA: digi24.ro

 

Te-ar putea interesa și: