Europarlamentarul Rareș Bogdan a declarat că liberalii nu sunt absolut deloc mulțumiți de felul în care Nicușor Dan administrează Bucureștiul și că acesta a devenit un oraș „haotic”. Acesta a mai mărturisit și că nu își dorește să candideze pentru Primăria Capitalei.

Va exista o analiză serioasă în ceea ce îl privește pe Nicușor Dan

Rareș Bogdan a declarat că se va efectua o analiză temeinică în ceea ce îl privește pe Nicușor Dan și că se va lua apoi o decizie pe această temă.

”Spun din start că vom avea o analiză extrem de serioasă. Noi nu suntem mulţumiţi de Nicuşor Dan. Am sperat că venirea lui din societatea civilă îl va face un primar care să-şi înţeleagă menirea.

Din păcate, noi avem doar un primar din 7 că aşa s-a negociat la vremea respectivă, nu mă mai uit în spate să spun cine a greşit şi au cum a greşit şi sigur că Partidul Naţional Liberal va lua o decizie în ceea ce îl priveşte pe Nicuşor Dan. Astăzi noi nu suntem mulţumiţi de modul cum e administrat Bucureştiul”, a declarat europarlamentarul pentru Realitatea Plus.

Rareș Bogdan descrie Bucureștiul ca fiind „haotic”

Rareș Bogdan a mai spus că Bucureștiul a devenit un oraș foarte haotic și că încrederea de care s-a bucurat până acum actualul edil al Capitalei a fost distrusă.

”Ca lucrul să fie extrem de clar, mi se pare că este haotic şi mi se pare că încrederea de care s-a bucurat echipa de acolo se apropie de sfârşit. Deci sau îşi bagă minţile în cap şi înţeleg menirea pentru care conduc un oraş uluitor de 3 milioane de locuitori, şi o spune spun un ardelean da, care iubeşte acest oraş, datorită spiritului său şi datorită acestui melaj cultural, pe care-l are şi spiritului său extraordinar investiţional, deschis, oraşul ăsta are nevoie de nişte oameni care să aibă o viziune.

Nicuşor sau înţelege, doarme bine într-o noapte se trezeşte, şi înţelege că nu mai merge să oprească nici investiţii şi în acelaşi timp nici să ne explice că va face, va face, va face şi au trecut 2 ani de zile”, a precizat liberalul.

Rareș Bogdan nu e interesat de postul de primar general: PNL are soluţii şi oameni foarte buni

Europarlamentarul a declarat că nu își dorește să candideze la primăria Bucureștiului, dar că PNL poate veni cu soluții.

”Sigur că vom căuta soluţii, PNL are soluţii şi oameni foarte buni. Să ne înţelegem foarte clar, eu nu mi-am dorit să candidez şi nu voi candida, dar asta nu înseamnă că nu voi fi extrem dă critic cu cei care nu-şi fac treaba.

Pentru că trăiesc aici, copiii mei, voi trăiesc aici, familia mea trăieşte aici, pentru că văd potenţialul acestui oraş aşa cum văd potenţialul acestei ţări”, a mai spus Rareș Bogdan.