Rareș Bogdan candidează? La ce funcție nu ar spune nu

Rareș Bogdan candidează? La ce funcție nu ar spune nu
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 7 februarie 2020, 13:10

Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, cutremură scena politică. În plin scandal de demitere a Guvernului și de nominalizare a unui nou premier de către Klaus Iohannis, fostul jurnalist aruncă bomba. A spus că ar putea să candideze pentru o funcție extrem de importantă.

Rareș Bogdan a avut o ascensiune fulminantă în politică. Deși a intrat de ceva mai mult de un an de zile în acest joc, fostul jurnalist  ajuns europarlamentar și are o cotă de încredere foarte bună. PNL și-a asumat în Parlament legea alegerilor locale în două tururi, dar Guvernul a picat așa că sunt șanse foarte mari ca localele să se dispute într-un singur tur.

Rareș Bogdan, la Primăria Capitalei?

În direct la Realitatea Plus, la emisiunea care l-a făcut celebru, Jocuri de Putere, Rareș Bogdan a detonat nucleara. Dacă partidul i-o va cere și dacă sondajele de opinie îl dau favorit să o bată pe Gabriela Firea, va intra în luptă. „Nu spun nu unei candidaturi la Primăria Capitalei. S-ar întâmpla doar dacă pe sondaje am cel puțin 10-15% în plus față de ceilalți candidați cu șanse în fața lui Firea. Altfel, nu mă bag.

Nu pot să stau deoparte și să văd că PNL pierde primăria, așa cum s-a întâmplat în 2016. Într-un singur tur trebuie neapărat ca toate partidele de dreapta să facă alianță și să împățim sectoarle și listele. Doar așa putem bate PSD. Avem deja mari șanse să câștigăm Sectorul 2, Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 6”, a spus Rareș Bogdan la Realitatea Plus.

Până acum, pe lângă primarul în funcție, Gabriela Firea și-au arătat intenția să candideze independentul Nicușor Dan, susținut de USR sau Vlad Voiculescu de la PLUS.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.