Rapidul este farmecul vietii.

Asa spunea, mai demult, patronul George Copos. Cu siguranta, dupa sezonul excelent din cupa “UEFA”, suporterii nu aveau motive de nemultumire, iar actionarii chiar puteau spera la ceva profituri. Dar, la Rapid, aceasta situatie ar fi fost cel putin ciudata. Cum putem vorbi de “farmecul vietii” daca nu avem de-a face cu certuri sau despartiri? Adica, intr-un cuvant, de telenovele.
George Copos este acuzat ca a fost strans la punga si a reusit sa-l faca pe Razvan Lucescu sa-si anunte plecarea, decizie retractata in ultima clipa. Lucru care se pare ca i-a suparat rau de tot pe cei din Timisoara. Dar asta este o alta poveste.

Apoi, mai trebuie amintita si problema stadionului Giulesti. In urma cu doua saptamani, Federatia Romana de Fotbal a decis sa inchida accesul publicului pe aproape 9.000 din cele 19.000 de locuri ale stadionului. Motivatia acestei decizii fara precedent a FRF o constituie starea precara a unei parti a tribunelor, care risca sa se prabuseasca in orice moment. Iar, la sfarsit, mai trebuie mentionate si instabilitatea de la nivelul conducerii executive, impreuna cu o prezenta, putin spus, firava pe piata transferurilor. Dincolo de riscul de a transforma o echipa performanta intr-o grupare de mana a doua, problemele de la Rapid vor avea, cu siguranta, si implicatii economice. Deja, unul dintre sponsorii principali, LukOil, se gandeste foarte serios la retragere… si se pare ca nu este singurul. Ce gandesc actionarii, ce parere au suporterii si, mai ales, ce ce se va intampla cu Rapidul veti avea ocazia sa aflati sambata, la Capital TV.