In perioada 16 martie – 3 aprilie, de la decretarea starii de urgenta pana la intrarea in vigoare a OUG 37/2020, Raiffeisen Bank a solutionat cererile a peste 25.000 de clienti persoane fizice cu credite, care au solicitat amanarea platii ratelor, in contextul impactului pandemiei de COVID19.

Ce spune directorul executiv

“Peste 18.000 dintre aceste cereri au venit de la clientii care aveau in contract optiunea de amanare a ratelor, precum si posibilitatea sa o exprime prin intermediul call-center-ului, fara nici o alta formalitate, dat fiind ca acesta este un canal securizat si cu inregistrare a optiunii clientului. Pentru alti circa 7.000 de clienti am gasit solutii potrivite cu situatia concreta pe care ne-au relatat-o. Era normal in contextul in care oamenii sunt ingrijorati ca le scad veniturile sau ca isi pierd locul de munca sa vina catre noi din primul moment cand a fost decretata starea de urgenta, sa vada ce posibilitati sunt daca au nevoie de o amanare a ratelor. Ce facem noi este, pe de o parte sa gasim solutii rapide, inclusiv operationale, care nu sunt deloc simple in pandemie, pe de alta parte sa intelegem bine si situatia concreta a clientului; amanarea ratelor este o solutie temporara, insa trebuie inteles si faptul ca, de pilda, OUG 37/2020 ofera posibilitatea de suspendare a ratelor pana la 9 luni, dar asta nu inseamna ca e necesara o amanare atat de extinsa, si nici ca e potrivita pentru orice situatie”, a explicat Catalin Munteanu, director executiv Aria persoane fizice.

Ce recomandă banca

Recomandarea bancii pentru clientii sai este sa-si analizeze nevoile in mod rational, sa nu ia decizii financiare pripite si sa nu se supuna la socuri, nici acum si nici in viitorul apropiat. 9 luni in plus la un credit poate fi o perioada destul de mare.

In acelasi timp, este bine sa fie utilizate toate canalele puse la dispozitie de banca pentru orice informatii legate de servicii si produse, pentru a micsora timpii de asteptare in call-center.

“In aprilie comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut avem un numar de apeluri cu 200% mai mare. Oamenii suna in principal pentru activarea serviciilor de mobile banking, informatii legate de produse si servicii si solicitari de amanari la rate. Lucram cu echipe extinse, in diferite cladiri, caci trebuie sa respectam regulile de protectie sanitara. Am marit capacitatea echipei de call-center si ni se alatura si colegi din reteaua de agentii pentru a micsora timpii de asteptare, pentru ca intelegem ca este un canal foarte important pentru client in aceasta perioada. In acelasi timp, diversificam canalele pe care clientii pot sa ajunga la noi, sa transmita solicitarile sau sa primeasca informatii utile”, a spus Gabriel Chenescu, directorul Centrului Operational al Raiffeisen Bank.

Banca colecteaza solicitari conform OUG 37/2020 pe urmatoarele canale:

formular online pe site https://www.raiffeisen.ro/persoane-fizice/in-sprijinul-tau/asistenta/suspendare-rate-credite/, la telefon*2000, pe email suspendarerateOUG37@raiffeisen.ro, in agentiile bancii sau prin posta, la adresa din Bucuresti, Calea Floreasca, nr. 246 D, cod postal 014476 . Clientii bancii pot opta pentru noile reglementari in termenul legal, adica pana la 14 mai 2020.

Se poate solicita facilitatea de suspendare a obligatiilor de plata pentru unul sau mai multe credite detinute, iar clientul va inregistra o singura solicitare mentionand toate produsele de creditare pentru care vrea sa primeasca facilitatea. Fiecare produs de creditare pentru care se solicita amanarea la plata trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii, conform OUG 37/2020 si a normelor de aplicare:

– sa fie afectat direct sau indirect de pandemia de COVID19;

– creditul sa fi fost acordat inainte de 30.03.2020;

– creditul sa nu inregistreze restante la data de 16.03.2020

– sa nu fi fost declarata scadenta anticipata pana la 30 martie 2020 inclusiv.

Clientii pot gasi informatii despre unitatile bancii care sunt deschise si functioneaza, cu respectarea tuturor regulilor de protectie sanitara pe site-ul bancii: https://www.raiffeisen.ro/covid-19/

De asemenea, detalii despre modul in care functionează aplicatia Raiffeisen Bank Smart Mobile pot fi gasite in acest video;

Raiffeisen Bank isi asigura clientii ca activitatea de baza a bancii va fi asigurata in aceasta perioada si ca va continua sa ia toate masurile necesare pentru a-si proteja clientii, angajatii si partenerii.

La finalul anului trecut, Raiffeisen Bank avea in portofoliu aproape 2,2 milioane de persoane fizice, peste 92.000 de IMM-uri si 5.700 de companii mari si medii. Totodata, banca are o retea de 800 ATM-uri, 300 masini multifunctionale (MFM-uri) si 22.000 de POS-uri.