Numele lui circula de mai multe luni; de acum este un lucru realizat. Qatar Energy a oficializat duminică achiziţionarea unei participaţii de 30% în blocurile de explorare de gaz 4 şi 9 în largul coastelor libaneze, în parteneriat cu francezii de la TotalEnergies şi italienii de la Eni.

Această nouă evoluţie intervine la trei luni după semnarea unui acord istoric privind demarcarea frontierei maritime între Liban şi Israel, două ţări în stare de război, de-a lungul căreia se află blocul 9.

„Acest acord ne dă oportunitatea de a susţine dezvoltarea economică a Libanului, care trece printr-o perioadă critică”, s-a felicitat ministrul de stat pentru afaceri externe qatariot şi PDG al Qatar Energy, Saad Sherida Al-Kaabi, cu referire la grava criză economică prin care trece ţara de peste trei ani.

„Emiratul va susţine întotdeauna Libanul şi populaţia lui”, a adăugat el cu ocazia unei ceremonii la Beirut în prezenţa PDG al TotalEnergies, Patrick Pouyanné, şi a celui al Eni, Claudio Descalzi, ca şi a ministrului libanez al energiei şi apei, Walid Fayad.

„Să evităm ca spiritele să se înfierbânte”

Un prim foraj de exploatare în blocul 9 urmează să fie lansat până la sfârşitul lui septembrie cu un cost de circa 100 de milioane de dolari, potrivit TotalEnergies. Rezultatele unui prim puţ în blocul 4 în 2020 nu au dat nimic.

„Speranţele privind resursele existente sunt oarecum supradimensionate, mai ales de partea libaneză”, estimează Laurent Vivier, vicepreşedinte de exploatare şi producţie Orientul Mijlociu şi Africa de Nord de la TotalEnergies, intervievat de Les Echos.

„Noi vrem să ne mişcăm foarte repede pentru a evita ca spiritele să se înfierbânte”.

Qatar Energy vine, fără procedură de licitaţie, după compania rusească Novatek, care şi-a anunţat în august retragerea din consorţiu, invocând motive „economice şi financiare” şi „riscuri politice”.

Compania naţională din Qatar a obţinut o participaţie cu 10% mai mare decât predecesorul său. TotalEnergies, operatorul şi Eni au cedat fiecare câte 5% din partea lor noului partener, păstrând 35% fiecare.

„Reprezentanţii Qatarului doreau să aibă greutate în acest consorţiu”, remarcă cercetătorul din domeniul politicii energetice Marc Ayoub.

Donaţii către armata libaneză

În afara negocierilor comerciale cu TotalEnergies, rolul Qatarului în acest dosar a fost şi politic.

Fără a participa oficial la negocierile privind delimitarea frontierei maritime, emiratul a găzduit în timpul desfăşurării lor mai mulţi actori implicaţi în negocieri, printre care mediatorul american Amos Hochstein şi fostul ministru al energiei libanez, cu aspiraţii prezidenţiale, Gebran Bassil.

„Acest acord comercial întăreşte poziţia Qatarului în Liban, potenţial pentru mai mulţi ani în caz de descoperire, unde rolul lui politic s-a întărit considerabil în ultimele luni”, analizează Marc Ayoub.

Doha a donat la începutul lui 2022 60 de milioane de dolari armatei libaneze, epuizată, şi urmează să participe la începutul lui februarie la o întâlnire la Paris între reprezentanţi ai Franţei, Statelor Unite şi Arabiei Saudite, pentru a favoriza alegerea unui preşedinte şi formarea unui guvern în Liban.