Putin: Decizia Ciprului privind impozitarea depozitelor bancare este nedreaptă

Putin: Decizia Ciprului privind impozitarea depozitelor bancare este nedreaptă
Publicat de CAPITAL la 18 martie 2013, 12:36

Decizia Ciprului de a accepta impozitarea depozitelor bancare este nedreaptă, periculoasă şi neprofesionistă, a apreciat luni preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei reuniuni de urgenţă a administraţiei de la Kremlin, la care au participat toţi consilierii şi responsabilii de probleme economice, convocaţi pentru a discuta situaţia economică din zona euro, transmite canalul televiziunii publice ruse Rossia 24.

"Evaluând decizia posibilă a Ciprului de a institui o taxă suplimentară la depozitele bancare, preşedintele Putin a declarat că o astfel de măsură, în cazul în care va fi adoptată, va fi nedreaptă, neprofesionistă şi periculoasă" a afirmat purtătorul de cuvânt al locatarului de la Kremlin Dmitri Peskov.

Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au convenit sâmbătă asupra unui plan de ajutor de maximum 10 miliarde de euro pentru Cipru, în schimbul unei taxe excepţionale pe depozitele bancare, care ar urma să aducă un venit de 5,8 miliarde de euro. În schimbul pachetului de asistenţă financiară, creditorii ar urma să impună o taxă unică excepţională de 6,75% pe toate depozitele bancare sub 100.000 de euro şi de 9,9% peste această sumă.

La rândul său, ministrul rus de finanţe Serghei Şatalov a declarat că determinarea Ciprului de a primi aceşti bani este de înţeles, adăugând că încă nu se ştie în ce formă va fi adoptată această lege de parlamentul de la Nicosia.

Cu referire la "mai multe surse", ministrul rus a spus că s-ar putea ca în final Ciprul să accepte doar impozitarea veniturilor obţinute din dobânzile bancare, ceea ce, în opinia sa, ar fi o măsură justă.
"UE exercită o presiune teribilă asupra Ciprului. Este clar că ei (ciprioţii) sunt sensibili la această presiune, dar totuşi optează pentru o soluţie mai rezonabilă decât cele oferite de UE, ca de exemplu îngheţarea în general a tuturor conturilor", a declarat pentru Interfax ministrul rus al finanţelor, opinând că "autorităţile de la Nicosia vor alege în final o soluţie mai blândă".
Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.