Sacoşele biodegradabile sunt o afacere înfloritoare. Secretul: poţi folosi orice tip de material, acesta neputând fi testat din lipsă de laboratoare.
Anul trecut, Guvernul a emis o ordonanţă în baza căreia, de la 1 ianuarie 2009, magazinele sunt obligate să încaseze de la cumpărători o ecotaxă în valoare de 0,2 lei/bucată pentru pungile din materiale care nu sunt biodegradabile. Banii alimentează Fondul pentru Mediu, prin care se finanţează diverse proiecte de gestionare a deşeurilor, producere de energie regenerabilă, împăduriri etc.
Nu sunt supuse taxării pungile de hârtie, din materiale textile şi cele „confecţionate din alte materiale, pentru care operatorul economic face dovada biodegradabilităţii respectivului material“, fără a se specifica clar despre ce este vorba.
În prezent, pe piaţă există două tipuri de sacoşe biodegradabile: cele realizate din materiale vegetale şi cele oxo-degradabile. Primele sunt obţinute din cereale şi amestecuri de produse de natură vegetală. Preţul materiei prime este de trei-patru ori mai mare decât preţul materialului clasic, polietilena. Produsul oxo-degradabil se obţine prin adăugarea unui aditiv în polietilenă; astfel, preţul materiei prime creşte cu doar opt-zece procente.
Însă, pe piaţa europeană se poartă în continuare discuţii privind aceste două produse, dacă ambele sunt sau nu biodegradabile. „În cazul celor oxo-degradabile, prin adăugarea aditivului, produsul se transformă în particule foarte mici de polietilenă, într-un interval de până la un an.
Polietilena însă se degradează într-o sută-două de ani“, ne-a declarat Marcel Diaconu, preşedintele Asociaţiei Patronale a Prelucrătorilor de Mase Plastice – ASPAPLAST. Anumiţi specialişti au avansat ideea că aceste mici particule pot fi înghiţite sau pur şi simplu inhalate. Diaconu spune că recenta ordonanţă nu precizează clar dacă în categoria biodegradabile intră ambele produse, atât cele vegetale, cât şi cele oxo-degradabile.
Nimeni în ţară nu verifică dacă materialul este biodegradabil
ASPAPLAST a solicitat o amânare a aplicării legii cu cel puţin trei luni de zile, astfel încât să poată fi discutat modul de introducere pe piaţă a acestor ambalaje biodegradabile. Amânarea era necesară şi pentru ca, înainte de lansarea pe piaţă a pungilor, materialul din care acestea sunt fabricate să poată fi analizat în laboratoare specializate. „În prezent, în România nu există nici un astfel de laborator, ci doar în Belgia, Franţa şi în Italia“, spune preşedintele ASPAPLAST. Acesta susţine că un astfel de laborator nu costă mai mult de 100.000 de euro.
„În momentul de faţă, dacă cineva scrie pe sacoşă că este din material biodegradabil, poate să-i dea drumul pe piaţă, fiindcă nu se poate testa“, conchide Diaconu. Şi Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), din care fac parte Real, Metro, Carrefour, Cora, Auchan, Kaufland etc., a susţinut amânarea până la data de 2 martie a.c. a implementării ecotaxei. Adrian Manolache, secretarul general al AMRCR, ne-a spus că acest lucru era necesar, astfel încât să se poată stabili caracterul biodegradabil al produselor respective.
În plus, ASPAPLAST a cerut şi diferenţierea ecotaxei în funcţie de dimensiunea sacoşelor. „Nu se poate percepe aceeaşi sumă şi pentru pungile mici, din farmacii, şi pentru cele mari din hipermarketuri. Astfel, vor fi pe cale de dispariţie tot ceea ce înseamnă ambalaje mici, subţiri, deşi sunt necesare”, susţine Diaconu.
O altă problemă se referă la faptul că ecotaxa este facturată de către producător magazinului, care încasează banii de la cumpărători. Sumele ajung la Fondul pentru Mediu şi abia ulterior, în aproape câteva luni, producătorilor li se vor returna banii respectivi.
Din estimările ASPAPLAST, în condiţiile în care consumul şi respectiv producţia de sacoşe s-ar diminua mult, şi s-ar realiza numai sacoşe oxo-degradabile, la o cantitate estimată de trei miliarde de astfel de sacoşe s-ar importa aproximativ 1.000 de tone/an de aditivi. Aceasta înseamnă o afacere de 11 milioane de euro/an, pentru importatori.
În situaţia în care anul acesta se vor realiza aproximativ 500 de milioane de sacoşe din material biodegradabil vegetal, ceea ce în opinia reprezentanţilor asociaţiei este producţia estimată pentru acest an de început, acest lucru ar însemna un import de materii prime de natură vegetală de aproximativ 4.000 de tone/an, cu o valoare de circa 18 milioane de euro/an. Materialele vegetale se aduc din Italia, Franţa şi Japonia, iar aditivul pentru sacoşele oxo-degradabile, din Germania, Italia etc.
În ultima vreme au apărut câteva firme care au ca obiect de activitate importul de aditivi. În acelaşi timp, anumiţi producători de ambalaje fac importuri directe de astfel de aditivi şi de material vegetal biodegradabil. Un exemplu este Moviplast din Craiova, care importă direct aditivul din Canada. Alexandra Fira, directorul comercial al firmei, spune că ordonanţa a creat panică în piaţă, iar clienţii au devenit mai reticenţi, comenzile fiind diminuate.
O afacere profitabilă a fost şi aceea de a încasa ecotaxa „în avans“. Diaconu susţine că, pe 2 ianuarie, unele magazine încasau ecotaxa. „Pe ce luau banii când producătorul a livrat marfa în 2008 şi aveau pungi pe stoc, care nu erau purtătoare de ecotaxă?“, se întreabă acesta.
Cuvåntul cheie: retehnologizare
Aplicarea rapidă a acestui act normativ a luat prin surprindere producătorii de ambalaje. Trecerea la producţia noilor pungi necesită anumite costuri. Astfel, firmele care au în dotare utilaje vechi, mai puţin performante, au probleme în adaptarea tehnologiei. Unele companii o pot face din mers, cu costuri mai mici, între 20.000 şi 100.000 de euro.
Alte firme se pot adapta mai greu sau deloc, dacă utilajele sunt foarte vechi. În plus, materialul biodegradabil vegetal este opac şi necesită o adaptare a tehnologiei de imprimare şi a celei de pigmentare a foliei. Până acum, s-au făcut teste la patru-cinci firme pentru trecerea la producerea acestor pungi biodegradabile, cantitatea fiind infimă, conform ASPAPLAST.
Şi marile magazine au trebuit să se adapteze rapid. Astfel, unele au apelat la importuri de pungi eco. Aceste ambalaje, care nu sunt purtătoare de ecotaxă, sunt comercializate de unele magazine. „S-a ajuns în situaţia în care este mai convenabil să cumperi o pungă de polietilenă şi să plăteşti ecotaxa de 0,2 lei, decât să iei una biodegradabilă care costă cel puţin 0,3 lei. De la producător, o astfel de pungă eco pleacă, în medie, cu 0,2 lei. Comercianţii profită şi îşi rotunjesc veniturile pe spinarea clienţilor“, concluzionează Alexandra Fira.
«În momentul de faţă, dacă cineva scrie pe sacoşă că este din material biodegradabil, poate să-i dea drumul pe piaţă, fiindcă nu se poate testa.»
Marcel Diaconu, ASPAPLAST
20 mil. de lei este suma estimată că se va strânge din ecotaxă, în acest an, la Fondul pentru Mediu. Cifra avansată de către Vlad Marcoci, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, este considerată subevaluată de către jucătorii din piaţă
