Conform AFP, citată de Agerpres, marşul din centrul capitalei a survenit în contextul unui nou scandal care afectează Partidul Popular aflat la putere, suspectat de nereguli în legătură cu administrarea unei companii publice regionale de gestionare a apelor. 

Partidul de stânga radical Podemos şi Izquierda Unida (extremă-stânga) au făcut apel la manifestaţii nu doar pentru „locuri de muncă demne”, dar şi „împotriva precarităţii şi corupţiei”. 

„Cel mai corupt este (Mariano) Rajoy”, şeful partidului conservator de guvernământ, se putea citi pe una din pancartele afişate de manifestanţi în Piaţa Puerta del Sol, în centru, unde marşul s-a încheiat în jurul orei locale 14.00 (12.00 GMT). 

„Este principala problemă a acestei ţări”, explică Jose Martin, 59 de ani, fost angajat al Bankia, bancă publică aflată în centrul mai multor scandaluri privind nereguli. „Ei golesc bugetul statului”, spune şi soţia sa, Carmen Juarez, funcţionară în vârstă de 56 de ani, denunţând „tăierile în domeniile educaţiei şi sănătăţii”. „Este indecent”, mai spune ea. 

„Corupţia din ţară este insuportabilă”, îşi manifestă indignarea o altă manifestantă, Dolores Sanz, 69 de ani, exprimând un sentiment tot mai răspândit. Conform sondajelor, spaniolii plasează corupţia imediat după şomaj pe lista principalelor lor preocupări.