„Decizia s-a bazat pe condiţiile actuale de piaţă care nu suportă proiecte imobiliare de lux. Aceste condiţii vor fi în continuare monitorizate şi se va lua o decizie în viitor asupra momentului propice pentru reluarea lucrărilor la proiect“, se precizează într-un comuicat al companiei deţinută de stat.
Dezvoltarea presupune un parteneriat între firmele Tiger Woods Design şi Tatweer, care este acum parte a Dubai Properties Group. Golferul american Tiger Woods deţine o participaţie minoritară în proiect.
Planurile originale pentru cele 5,5 ha ale Tiger Woods Dubai includeau 287 de vile de lux, palate, un hotel şi un club. Terenul de golf, desenat de Woods, trebuia finalizat iniţial în septembrie 2009. Dezvoltatorul proiectului a anunţat în noiembrie 2007 că Tiger Woods intenţionează să îşi construiască acolo un palat de 16.500 mp cu faţa spre terenul de golf, care ar fi inclus o sală de sport, un cinema, o bibliotecă şi o piscină.
La acea vreme, vilele din proiectul de lux se vindeau la un preţ cuprins între 12 şi 23 mil. dolari.
Dubai Properties a mai anunţat că va reveni asupra proiectului în viitor şi că îşi păstrează relaţiile de afaceri cu golferul american.
„Ne menţinem relaţiile cu Tiger Woods şi organizaţia sa şi vom continua împreună contractul comercial încheiat“, au conchis reprezentanţii companiei.

SURSA: Arabian Business

Te-ar putea interesa și: