Profitul portofoliului virtual capital in 2008 – -15,069.53 (-25.03%)
Imaginea bursei din ultima perioadă este fără dubiu mult mai bună decât în urmă cu două-trei luni, cu reprize de şedinţe consecutive de creştere a indicilor. În acelaşi timp, reprizele de scădere sunt mai scurte, cu amploare mai redusă, iar lichiditatea scade progresiv pe măsură ce corecţia avansează în timp. Un astfel de model de evoluţie a pieţei caracterizează un trend ascendent pe termen mediu. De altfel şi o serie de indicatori de analiză tehnică arată în preze
Imaginea bursei din ultima perioadă este fără dubiu mult mai bună decât în urmă cu două-trei luni, cu reprize de şedinţe consecutive de creştere a indicilor. În acelaşi timp, reprizele de scădere sunt mai scurte, cu amploare mai redusă, iar lichiditatea scade progresiv pe măsură ce corecţia avansează în timp. Un astfel de model de evoluţie a pieţei caracterizează un trend ascendent pe termen mediu. De altfel şi o serie de indicatori de analiză tehnică arată în prezent acelaşi lucru: oprirea scăderii pe termen mediu sau lung şi începutul creşterii. În structura pieţei, se remarcă însă câteva particularităţi, cum ar fi etapa în care creşterile s-au manifestat la emitenţii cu capitalizare şi lichiditate foarte ridicată. Este cazul BRD şi SNP, primele titluri care au inversat tendinţa şi care au recuperat faţă de minimul anului. Ulterior, câţiva emitenţi medii, precum PTR, TLV, BRK, BIO, ALU, TGN, au inversat tendinţa şi arată în prezent creşteri destul de importante. Al treilea val a fost cel al companiilor cu capitalizare mică şi al celor din segmentul Rasdaq, precum TUFE, SNO, BRM, AMO, AZO, OLT, PRSN, ELMA, ARAX. Singurul segment important al pieţei care până acum nu a arătat o inversare mai viguroasă de tendinţa este cel al SIF-urilor.
sursa: www.ktd.ro
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





