Pe 16 decembrie 1992, am făcut pariu cu directorul elveţian de proiect, Thomas Trüb, care spune că revista Capital va ajunge lider pe piaţă. Am pierdut o sticlă de şampanie, dar am câştigat în viaţa profesională timp de 15 ani.
În viaţă am avut mulţi ani de cumpănă.1992 a fost unul dintre ei. Printre multe alte întâmplări care mi-au marcat acel an a fost şi transferul la Capital. Dacă aş fi bănuit ce urma să mă aştepte, nu cred că aş fi făcut pasul.
La sfârşitul lui octombrie ‘92, am plecat de la ziarul Realitatea Românească, de la statutul de publicist comentator, la Capital, pe un post de simplu redactor, dintr-un singur motiv. Casa de editură Capital era primul trust străin de presă venit în România şi tot primul care-mi promitea că mă va perfecţiona în jurnalismul occidental.
1992 Prima pagină de Cariere a fost dedicată secretarelor.
Cursurile de secretariat au fost primele care au deschis seria
programelor de pregătire a angajaţilor.
Propunerea de a realiza o pagină denumită, inedit la vremea aceea, Cariere, mi s-a părut extrem de atractivă. Când am început să discut cu directorul de proiect de atunci, Thomas Trüb, despre noul concept, mi-am dat seama că m-am înşelat amarnic. Mi-era cu neputinţă să-l înţeleg şi să conectez ideile lui la viaţa din România. Nici măcar nu-mi puteam imagina ce însemna o carieră. Management, resurse umane, programe de dezvoltare personală erau termeni al căror înţeles m-am dus să-l descifrez la Biblioteca Academiei. Un coleg mai în vârstă, după care şi acum îmi plânge sufletul pentru că a plecat dintre noi nedrept de repede, Ioan Georgescu, m-a sfătuit să mă duc la un centru de perfecţionare a cadrelor din agricultură şi să discut despre managementul carierei cu Dan Huliera. Cu ajutorul acestui psiholog, şcolit probabil prin străinătate, am reuşit să scriu primul articol propriu-zis de resurse umane, despre fişa postului. Citindu-l acum, zâmbesc îngăduitoare. Îmi aduc aminte însă cu durere, stare care a rămas imortalizată în pozele făcute atunci, stresul profesional enorm prin care am trecut. Timp de o jumătate de an, am căutat cu disperare să înţeleg ce vrea managerul elveţian de la mine şi să descopăr subiecte care s-ar potrivi.
Am pus prima piatră la temelia carierelor
De-abia în primăvara lui 1993, prima firmă de consultanţă înregistrată în România, Atlas Consel, a început timid să deruleze primele proiecte de evaluare psihologică a candidaţilor. Când i-am descoperit pe asociaţii firmei, mi s-a părut că l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Împreună, am pus primele cărămizi la fundaţia pe care alţii au venit ulterior să înalţe domeniul resurselor umane. Treptat, au luat fiinţă alte firme de recrutare, tot cu capital străin: Snelling şi Hill. Cu ajutorul lor am încercat să creez, în primăvara lui 1994, prima pagină cu anunţuri de recrutare. După trei luni de chinuri, am abandonat proiectul. Firmele nu aveau suficiente anunţuri pentru a putea deschide o rubrică permanentă.
Cu Mihai Drăgan, directorul Camerei de Muncă, am lansat în schimb, cu mult succes, rubrica „Bursa locurilor de muncă“. Acum, titlul şi l-a însuşit ca marcă proprie Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. De altfel, tot ce am construit în primii ani în paginile de Cariere a fost preluat, treptat, de mai toate publicaţiile din România. Cu toate stângăciile primilor ani, privesc înapoi cu mândrie!
1993 După un an, în pagina de Cariere scriam deja despre tendinţele pieţei de instruire şi ale pieţei muncii. Economia creştea şi, odată cu ea, oamenii de succes.
