“Prin tool-uri dedicate, personalizate pentru fiecare tip de business în parte. Acesta este momentul în care companiile își pot cunoaste cu adevărat clienții, concurența si reticențele consumatorilor asupra produselor pe care le comercializează. De aici am pornit când am pus bazele acestui tool de analiză de big data în scopuri de marketing, primul de acest tip din România”, explică consultantul în tehnologie și investiții Andrei Damian.
Antreprenor în serie, Damian a precizat că în acest moment construiește planul de marketing, pentru o extindere globală. “Este un instrument unic în lume în acest moment și am avut nevoie de o echipă numeroasă pentru a-l putea construi coerent, pe nevoile specifice ale fiecărei verticale de business”, declară Andrei Damian.            

În plus, antreprenorul declară că un rol principal în acest business îl va juca Cloud-ul, o tehnologie pe care o promovează și utilizează de foarte mulți ani. “Nu mai poți gândi un business în 2014 fără să utilizezi tehnologia Cloud, un adevărat instrument de eficientizare și economisire”.

Damian a făcut parte din Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și privește Cloud-ul ca pe o soluție fiabilă, cu ajutorul căreia atât instituțiile publice, cât și cele private, pot economisi bani. Consilierul a realizat primul draft al strategiei naționale de cloud computing și a dezvoltat primul Cloud Guvernamental de infrastructură ca serviciu, un Cloud în care alte instituții publice puteau să-și facă servere virtuale, astfel economisind bani, pentru că nu mai era nevoie să cumpere echipamente și sisteme noi.

În sectorul public, 66% dintre companiile medii de pe piața locală iau în calcul să investească în software de business bazat pe cloud, relevă un studiu realizat la jumătatea acestui an de către Sage. Situația din piață, însă, este alta. Consultantul Andrei Damian consideră că mediatizarea avantajelor pe care le au serviciile de tip Cloud va impulsiona managerii și antreprenorii locali să se informeze și mai mult asupra modalităților de implementare a acestora și să se alinieze, într-un ritm constant și controlat, trendului internațional de utilizare a serviciilor Cloud.  

“În cazul companiilor mari, tehnologia Cloud este folosită ca unealtă de organizare și de eficientizare a proceselor. Pe de altă parte, în cazul IMM-urilor, tehnologia e folosită, în special, ca pe un instrument de eficientizare a costurilor”, spune Damian.

Studii ale Comisiei Europene, derulate în ultimii ani, arată că business-urile care au adoptat tehnologiile Cloud au înregistrat o dezvoltare mai rapidă comparativ cu perioada anterioară. Aproape 80% dintre companiile participante la aceste studii, care folosesc platforme de Cloud Computing, au înregistrat reduceri de costuri de 10% până la 30%.