Anul acesta, pe piata de real estate din Romania cele mai multe solicitari au fost inregistrate pentru proprietatile noi, informeaza un comunicat Contempo. Cel mai mare volum de vanzari a fost inregistrat pentru apartamentele cu 2 camere, acestea fiind urmate de cele cu 3 camere si de garsoniere.

In ceea ce priveste preturile, in Bucuresti media se situeaza in jurul valorii de 1.500 – 1.600 euro/mp, in timp ce in Spania, spre exemplu in Barcelona, pretul mediu pentru un apartament poate ajunge si la 5.000 – 6.000 euro/mp. Prin urmare, pentru apartamente echivalente, preturile practicate in Spania – in Barcelona sau Madrid – sunt de aproximativ 2,5 – 3 ori mai mari decat cele din Bucuresti. Totusi, piata spaniola de real estate este una aflata la maturitate, care a cunoscut in ultimii ani un adevarat boom, care a inceput inca din anul 2000, cand s-au vandut aproximativ 200.000 – 300.000 de locuinte, in 2006 oferta imobiliara incluzand peste 700.000 de proprietati, un volum care se asteapta, de asemenea, si in anul 2007.

La nivel national, reprezentantii Contempo estimeaza ca piata imobiliara va continua sa se dezvolte in urmatorii 15-20 de ani, in special in principalele orase ale tarii.

Din datele detinute de companie, zona de Nord a capitalei se mentine in top in privinta numarului de solicitari pentru achizitionarea de noi locuinte din partea categoriei de clienti cu venituri peste medie, in timp ce zona de Sud devine din ce in ce mai interesanta pentru dezvoltatori, in special in ceea ce priveste oferta de proprietati adresate segmentului de middle-target. Conform estimarilor companiei, anul viitor va continua extinderea zonei de Nord, dar o crestere semnificativa pentru proprietati se asteapta si in zonele de Vest si de Sud ale Bucurestiului.

Contempo reprezinta prima retea de magazine imobiliare stradale din Romania, care ofera clientilor solutii si servicii complete privind tranzactiile imobiliare, pornind de la procesul de cautare a unei proprietati, pana la oferirea unor servicii de consultanta financiara si juridica.

Sursa: Contempo

Data: 29 Noiembrie 2007

Te-ar putea interesa și: