Şi preţul gazelor naturale a crescut cu mai mult de 5 la sută, după ce unul dintre cei mai mari producători de gaze naturale din America a anunţat că-şi va reduce producţia în acest an, potrivit AP.

Preţul petrolului s-a menţinut în jurul valorii de 100 dolari pe baril în ultimele săptămâni pe fondul îngrijorărilor legate de traficul petrolier prin Golful Persic. Cotaţia petrolului la New York era, la prânz, în creştere cu 67 de cenţi, la 99 de dolari pe baril, conform Washington Post. La bursa londoneză, petrolul Brent era tranzacţionat cu 110.36 dolari pe baril, în creştere cu 50 de cenţi.
Traderii sunt îngrijoraţi că aceste transporturi, care furnizează o şesime din petrolul comercializat la nivel global, ar putea încetini dacă ţările occidentale continuă să se confrunte cu Iranul pentru programul său nuclear. Oficialii iranieni au ameninţat că vor bloca Golful Persic în cazul în care Statele Unite sau alte naţiuni continuă să-i impună restricţii. Iar aceste avertizări au crescut luni, după ce UE a convenit să nu mai cumpere petrol iranian.

China, unul dintre cei mai mari cumparatori de petrol iranian, va cumpara, cred analiştii, şi mai mult petrol iranian, la un preţ sub piaţă, odată ce embargoul intră în vigoare. Asta va reduce cererea Chinei de la alte ţări producătoare de petrol, care vor încerca să vândă mai mult Europei. "Iranul trebuie să-şi vândă petrolul cuiva. Iar în afară de ţările din Vest, Iranul are un singur mare cumpărător: China. Asta înseamnă că, cel mai probabil, China va beneficia de nişte oferte bune", crede analistul independent Stephen Schork.
Citiţi şi: UE a interzis importurile de petrol iranian. Teheranul răspunde cu ameninţări