Președintele Ungariei, la Praid: „Oamenii se tem”. Solidaritate, în timp ce autoritățile încearcă să intervină
Președintele Ungariei, Sulyok Tamás, a vizitat duminică localitatea Praid, grav afectată de inundații și instabilitatea terenului din jurul Salinei, unde a transmis un mesaj ferm de sprijin pentru comunitatea locală.
„Oamenii se tem că îşi pierd locul de muncă, apa potabilă, casele lor şi toată speranţa pentru viitor. Doresc să exprim solidaritatea naţiunii maghiare către comunităţile de aici de la Praid, care se pot baza pe ajutorul şi empatia noastră”, a spus președintele Ungariei, Sulyok Tamas.
Vizita vine pe fondul unei situații în continuă deteriorare. Starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile, iar intervențiile continuă într-un ritm accelerat. Planșeul minei vechi din Salina Praid este tot mai instabil, iar riscul de surpare crește de la o zi la alta.
Pentru a preveni o catastrofă, autoritățile lucrează la captarea apei din pârâul Corund. Două praguri din beton sunt construite pentru a încetini debitul și a permite intervenții suplimentare. Totodată, se sapă cu două excavatoare în albia pârâului, iar hidrotehnicienii pregătesc devierea apei sărate.
Între timp, în zona centrală continuă să se formeze cratere, iar în apropierea pârâului Corund terenul cedează cu rapiditate. Digurile ridicate de-a lungul cursului de apă vor fi menținute pentru a proteja locuințele deja evacuate.
Pe termen scurt, autoritățile vor continua evacuarea preventivă a populației, iar căutările pentru un teren unde să fie amenajat un lac de colectare a apei din mină sunt în desfășurare.

Vizita de rang înalt vine la doar o zi de la pelerinajul de la Șumuleu Ciuc
Vizita președintelui ungar vine la doar o zi după participarea sa la pelerinajul de la Șumuleu Ciuc, gestul fiind interpretat ca o reafirmare a solidarității față de comunitățile maghiare din România. În paralel, o organizație caritabilă din Ungaria a trimis voluntari cu alimente și apă potabilă și a lansat o campanie umanitară care a strâns deja aproape 650.000 de euro.
„Continuăm să ajutăm oamenii, comunitatea, cu apă potabilă, 4.000 de persoane sunt ajutate în acest fel”, a declarat Revfalvi Dorottya, reprezentantă a Organizației de Ajutor Ecumenic din Ungaria.
Și comunitatea locală s-a mobilizat. Asociația pentru Ținutul Sării a amplasat un stand în fața salinei, unde localnicii și turiștii pot dona pentru sprijinirea familiilor afectate.
„Nu este o situație gravă doar economic, ci și pentru localnici, au fost evacuate 40 de case, asta înseamnă 40 de familii. Scopul nostru este să rămână și economia și comunitatea în viață cum a fost”, a declarat Janosi Robert, din partea Asociației.
O criză care amenință o comunitate întreagă
Importanța salinei pentru viața economică a zonei este crucială. „Salina şi sarea înseamnă totul pentru Praid, pentru existenţa localnicilor”, a declarat primarul comunei, Nyagrus Laszlo. Instabilitatea din subteran nu amenință doar infrastructura, ci și locurile de muncă, accesul la apă potabilă și siguranța locuințelor.
Autoritățile au anunțat și începerea construcției unui drum tehnologic care să permită accesul utilajelor și transportul materialelor necesare intervențiilor urgente. Totodată, experții continuă monitorizarea zonelor afectate și evaluarea riscurilor de prăbușire.
În ciuda eforturilor, soluțiile definitive întârzie. Terenul pentru amenajarea lacului de colectare nu a fost încă identificat, iar restricțiile de circulație impuse pe strada Salinei rămân în vigoare și în ziua de Rusalii.
Praidul trăiește în aceste zile sub semnul incertitudinii, dar și al solidarității – locale și internaționale.