Presat de insolvenţă şi de stocul de 250 de vile nevândute, Bucşaru a scăzut preţul caselor cu 20%

Presat de insolvenţă şi de stocul de 250 de vile nevândute, Bucşaru a scăzut preţul caselor cu 20%
Publicat de CAPITAL la 4 martie 2011, 14:00

Dezvoltatorul imobiliar Green City Construct, controlat de omul de afaceri Dumitru Bucşaru, vine cu reduceri de 20% la preţul vilelor rămase nevândute în cadrul complexului Green City, intrat în insolvenţă la începutul acestui an.

Presat de o situaţie financiară precară şi de un stoc de circa 250 de vile nevândute, Bucşaru a luat decizia de a acorda un discount de circa 21.000 de euro pentru locuinţele din comuna 1 Decembrie.

Reducerea se aplică, potrivit companiei, la primele 20 de case vândute în perioada 1 martie – 24 aprilie. Preţurile scad de la 121.000 de euro la 99.999 euro, cu TVA inclus. La discountul iniţial, dezvoltatorul îi asigură noului proprietar un bonus suplimentar de 1.000 de euro şi promisiunea unui nou discount în cazul în care decizia de achiziţie este urmată de cunoscuţi sau apropiaţi.

Proiectul a fost demarat la începutul lui 2009 şi implică o investiţie estimată de 100 de milioane de euro, derulată în trei etape.
 
În prezent, sunt finalizate 356 de case, construite în prima etapă a investiţiei, la care finanţarea a fost asigurată prin credit bancar şi alte 170 de case, finanţate din sursele proprii ale companiei.

Bucşaru a demarat, în noiembrie anul trecut, lucrările de construcţie pentru a treia etapă a proiectului, chiar dacă nu vânduse decât jumătate din locuinţele dezvoltate în primele două faze. Construcţia celor 180 de vile din această ultimă etapă sunt finanţate tot din sursele proprii ale companiei.  

Ansamblul este construit pe amplasamentul fostelor sere Comaico, din comuna 1 Decembrie din sudul Capitalei. Dumitru Bucşaru a achiziţionat firma Comaico în urmă cu patru ani de la SIF Muntenia, la un preţ de 62 milioane de lei (echivalentul a 17,6 milioane de euro la acea dată).

Comaico avea în administrare, în 2006, terenuri cu o suprafaţă de aproximativ 120 de hectare, majoritatea ocupate de sere nefuncţionale.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.