De peste 20 de ani este vedeta ştirilor celei mai urmărite televiziuni din ţară, Pro TV. Şi-a început cariera în televiziune la SOTI, în anul 1992. A urmat un stagiu la CNN, unde a învăţat cu adevărat cum funcţionează o redacţie sau cum arată un prompter. Deşi putea rămâne acolo, a revenit în România şi a acceptat oferta primită de la Pro TV. Salariul său la acest post de televiziune a rămas o legendă, fiind vehiculate sume colosale şi fiind considerată cel mai bine plătit prezentator de ştiri. A câştigat, de-a lungul carierei, mai multe premii, inclusiv cel de cel mai bun prezentator din România şi cel de cel mai bun om de televiziune.

În paralel, o perioadă de zece ani, a condus redacţia revistei The One, iar în prezent are şi o emisiune la Europa FM, intitulată „La Radio”. În acest an, a lansat o revistă online de lifestyle pentru femei, alistmagazine.ro. „În mintea mea, nu am pornit acest proiect ca pe o afacere, ci dintr-o pasiune. Pentru mine este o aventură. Așa ar trebui definită”, declara Andreea Esca, pentru paginademedia.ro.

În urmă cu trei ani a scris şi o carte, „Ce-am făcut când am tăcut”, publicată de editura Humanitas. S-a implicat şi în campanii  naţionale caritabile. „Mă simt utilă ca Ambasador al Fundaţiei Renaşterea de prevenire şi combatere a cancerului la sân sau ca speaker în cadrul diverselor conferinţe sau întâlniri profesionale în care pot împărtăşi oamenilor din experienţa mea”, spune prezentatoarea TV, pe blogul personal.  De curând, s-a alăturat campaniei MagicHOME, care strânge fonduri pentru finalizarea unui centru în Bucureşti, destinat părinţilor care au copii ce suferă de cancer.

Când era mică, şi-ar fi dorit să se facă vânzătoare, meserie care îi place şi astăzi. „De exemplu, când a deschis Alex (n. red. soţul Andreei Esca) magazinul Z, acum foarte mulți ani, un magazin cochet pe Calea Victoriei, l-am rugat din suflet să mă lase pe mine să vând sâmbăta și duminica și țin minte că-mi plăcea foarte tare să văd cum cumpără oamenii lucrurile pe care îi sfătuiesc să le ia. Dar, în principiu, am trecut prin toate etapele prin care trec toți copiii, am vrut să mă fac şi profesoară, apoi doctoriță. Mama mea a fost asistentă medicală la Institutul Oncologic toată viața, mă fascina lumea aceea și mă gândeam să fac medicină, dar, pe urmă, am abandonat” mărturisea Andreea Esca, într-un interviu acordat unei reviste glossy, în 2016.