Politicianul care a fost urmărit de DNA ca un „terorist”

Politicianul care a fost urmărit de DNA ca un „terorist”
Publicat de Bogdan Biszok la 30 iulie 2018, 23:21

Liderul Pro România Victor Ponta a declarat luni că socrul său, Ilie Sârbu, a avut mandat de interceptare totală în perioada august, septembrie, octombrie 2014.

‘Înainte să vin la emisiune m-am întâlnit cu socrul meu şi primise o hârtie de la DNA. Socrul meu care, sigur, e persoana cea mai apropiată de familia mea şi cu care stăm, ne vedem în fiecare zi, ştiţi că a avut mandat de interceptare totală, telefoane, ambiental, tot-tot-tot, aşa, ca la terorişti. (…) A avut acest mandat în campania electorală, septembrie, octombrie, cât a fost campania electorală. Evident că i-au dat clasare acum că… în 2018. Am hârtia de la DNA. Scrie aşa: conform legii, vă aducem la cunoştinţă că s-a procedat la interceptarea comunicaţiilor, a oricărui tip de comunicare purtată de la posturi audio, video, prin fotografiere, măsuri de supraveghere fiind autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi în perioada, şi ne dă perioada, august, septembrie, octombrie 2014’, a spus Ponta la TVR 1.

El a adăugat că Ilie Sârbu a primit acea hârtie de la Direcţia Naţională Anticorupţie chiar luni. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.