Ziua de luni a fost una tragică pentru toți cei care l-au cunoscut dar și pentru cei care doar au auzit de Răzvan Ciobanu. Creatorul de modă a murit într-un accident de mașină petrecut în localitatea Săcele. Imediat, s-au speculat mai multe cauze care ar fi stat la baza cumplitei tragedii. S-a vorbit că Răzvan Ciobanu ar fi petrecut până dimineața în cluburile de la malul mării, că ar fi consumat substanțe interzise prin lege, că nu ar fi fost singur în mașină pe motiv că s-ar fi găsit o carte de identitate a unei alte persoane, că ar fi fost obosit și ar fi adormit la volan. Cea mai teribilă ipoteză lansată a fost cea a sinuciderii.

Poliția a dat însă un comunicat de presă în care a respins varianta sinuciderii și pe cea că Ciobanu nu era singur în mașină.

„Accidentul rutier s-a produs pe DJ 226, la intrare în localitatea Săcele, dinspre orașul Năvodari. Cercetarea la fața locului a indicat faptul că autoturismul în cauză ar fi părăsit partea carosabilă, ar fi parcurs o distanță de aproximativ 700 de metri prin câmp, ar fi traversat o alee asfaltată care duce către fermele din zonă, a reintrat pe câmp, a rulat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuști unde, din cauza denivelărilor de pământ s-a răsturnat, oprindu-se într-un copac.

Conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului pe unul dintre geamurile acestuia, fiind găsit de un martor la baza unui arbust.

Urmele și mijloacele de probă găsite la fața locului, atât în interiorul, cât și în exteriorul autoturismului, au relevat faptul că, în momentul producerii accidentului, șoferul se afla singur în autoturism. Date suplimentare privind dinamica accidentului și condițiile în care a survenit decesul vor fi stabilite ulterior, în urma efectuării necropsiei și a unei expertize tehnice auto. Necropsia efectuată de medicii legiști va stabili dacă șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Expertiza tehnică auto va fi efectuată pentru a se stabili condițiile tehnice în care s-a produs accidentul și va oferi informații suplimentare privind dinamica accidentului”, se arată în comunicatul IPJ Constanța.

În plus, anchetatorii resping varianta sinuciderii.

„Având în vedere datele preliminare privind dinamica accidentului, în special configurația drumului unde s-a produs, varianta unei sinucideri vehiculată pe rețele de socializare ori canale de informare media nu poate fi luată în calcul la acest moment.

De asemenea, precizăm faptul că, întrucât șoferul a fost găsit în exteriorul autoturismului, concluzia preliminară formulată a fost că acesta nu ar fi purtat centura de siguranță.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, urmând ca alte informații de interes public nou apărute să vă fie comunicate cu celeritate”, se mai arată în comunicatul IPJ Constanţa.