Deși pot fi considerate doar „povești” având în vedere timpul în care Metrorex reușește să finalizeze lucrările existente în prezent, proiectele de extintere a rețelei de metrou din București există și au chiar termene de execuție. Astfel, până în 2023, ar trebui ca magistrala 4 (M4) să fie extinsă de la parcul Bazilescu până la Străulești, iar trenurile ar putea ajunge și de la Păcii până la Autostrada A1. Tot până atunci ar trebui să fie gata M5, din Drumul Taberei până la Piața Iancului, dar și M6, de la Gara de Nord până la aeroportul Otopeni. Există chiar și un plan de extindere a M2, de la Pipera până în zona Petricani – Pipera.

 

Între 2024 și 2030, planurile Metrorex arată, în primul rând, realizarea magistralei M7, Bragadiru – Voluntari, cu trecere prin Piața Unirii. Această magistrală, cu 30 de staţii, este un proiect uriaş pe care Guvernul ar vrea să-l realizeze, în mare parte, cu bani de la privaţi prin celebrele parteneriate public-private care nu au funcționat niciodată în România până acum. De asemenea, M4 se va extinde de la Gara de Nord până la Gara Progresul, iar M5 – care nu este nici acum dată în folosință – va ajunge de la Piața Iancului până în Pantelimon.

Chiar și după 2031 există intenții de extindere a rețelei. În primul rând ar trebui să fie realizată magistrala M8, între Crângași și Dristor, pe un traseu denumit „semiinel sud”. Apoi, M5 ar putea ajunge din Drumul Taberei până la Domnești și de la stația Pantelimon până în orașul Pantelimon și chiar Cernica, iar M4 ar putea înainta spre Mogoșoaia.
Desigur, pe hârtie, aceste planuri au darul de a lua ochii celor creduli, însă execuția unor astfel de lucrări rămâne un vis frumos pentru toți cei care folosesc mijloacele de transport în București.