Plan de impozitare a BOR – Ideea consilierului premierului Tudose după o discuţie „la o masă” cu Patriarhul:„Biserica trebuie să înţeleagă şi să aleagă”
După o discuţie „la o masă” cu Patriarhul, în 2015, Eugen Teodorovici, fost ministru de finanţe şi acum consilier al premierului Tudose, revine cu ideea impozitării veniturilor Bisericii Ortodoxe Române.
De această dată, Teodorovici revine cu un plan concret. Mai exact, propunerea pe care o are în vedere este identificarea, de comun acord cu BOR, care sunt activităţile economice care pot fi impozitate, iar banii să rămână tot în gestionarea Bisericii, însă să fie cheltuiţi în domenii pe care statul le decide. Teodorovici a adăugat că sunt şi alte zone din care statul poate scoate bani, dar pe care Biserica „nu le îndrăgeşte”, iar în aceste condiţii „trebuie să înteleagă şi să aleagă”.
„E o discuţie pe care am început-o în 2015 cu Patriarhul, nu într-un mod direct, dar am lăsat să se înţeleagă că undeva, cândva, într-un viitor foarte apropiat trebuie să discutăm despre acest subiect. Putem să găsim o formulă pe care şi Biserica să o accepte, şi populaţia să o primească foarte bine şi anume: trebuie să vedem care sunt acele activităţi cu caracter economic care pot fi impozitate. Ceea ce luăm de acolo, noi putem să lăsăm în continuare Bisericii să gestioneze, dar pe o zonă pe care noi, statul, o stabilim, adică de tip social (…)”, a declarat Eugen Teodorovici, într-un interviu la Digi24.
Consilierul premierului susţine că aceasta este varianta convenabilă, de vreme ce sunt şi alte zone din care statul poate aduce bani, dar pe care „Biserica nu le îndrăgeşte”, iar în aceste condiţii trebuie să aleagă.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





