Deşi datele economice publicate în această săptămână au fost sub aşteptări, dolarul a recuperat din terenul pierdut faţă de euro. În acelaşi timp însă, a scăzut faţă de yen. Motivaţia: reapariţia fenomenului de risk-aversion. Datele referitoare la numărul de case vândute în luna iunie în SUA au fost primul semnal cum că situaţia din sectorul imobiliar este mai rea decât estimările.

Numărul caselor existente care s-au vândut a scăzut cu 3,8% faţă de luna precedentă, la 5,75 milioane (valoare anualizată). La numai o zi distanţă, a fost publicat numărul de case noi vândute în luna iunie, care a scăzut cu 6,6%, la 834.000 de unităţi, faţă de 915.000 în luna precedentă (valori anualizate). În plus, o mare parte din companiile cu tangenţe la sectorul imobiliar, cum ar fi Beazer Homes, Pulte Homes, unii dintre cei mai importanţi constructori, dar şi Countrywide Financial, cea mai importantă companie de credite ipotecare din SUA, au raportat rezultate financiare mult sub estimări. Toate acestea, dar şi faptul că valoarea ordinelor pentru bunuri de folosinţă îndelungată aferentă lunii iunie a crescut cu 1,4%, sub 1,8% cât indicau estimările, au generat un val de ordine Sell pe pieţele de capital. Din ce cauză? Risk-aversion.

Fenomenul a reînceput să fie prezent printre investitori. În afară de temerile cu privire la economia americană, a apărut un aspect nou: companiile încep să aibă probleme în a-şi finanţa preluările, acordarea împrumuturilor sindicalizate fiind amânată din motive de piaţă potrivnică. Cotaţia yenului japonez faţă de dolar a crescut peste 400 de pips, la 118,35, în câteva zile. Dolarul a început să fie din nou căutat, mai ales pentru plasamentele în bondurile americane. Motiv pentru care cotaţia euro faţă de dolar a cedat recordul recent obţinut, adică 1,3852, închizând sesiunea din 26 iulie la 1,3741.

55-4761-a.jpg

 SURSA: www.wbs.ro