Subiectul evoluției industriei materialelor de construcții a fost dezbătut în cadrul unei mese rotunde organizate recent de compania vindem-ieftin.ro. Evenimentul a reunit câțiva dintre cei mai importanți producători, furnizori și distribuitori de pe piața din România.

„Este evidentă tendința clienților de a se aborda construcții de tip renovare. Partea de renovări are o pondere importantă în business-ul nostru, comparativ cu anii anteriori pandemiei. La noi însă, peste 85% din costuri este doar metalul. Noi avem o influență de doar 15% asupra prețurilor și depindem foarte mult de producătorii de metal. Și atunci, soluțiile pe care le oferim fiecare dintre noi pot să decidă dacă suntem aleși sau nu de către clienți.“, a explicat Cristian Mătăsel, directorul general Metigla, producător de sisteme metalice pentru acoperiș și fațade.

Rezidențialul a scăzut, dar nu pentru toți

Potrivit lui Marian Pârvu, directorul general Wetterbest, sectorul rezidențial al construcțiilor a fost în 2023, la aproximativ 60% din valoarea atinsă în 2021, un an de vârf.

O opinie susținută și de Cristian Mercioniu, CEO Eco Friendsheep, care va construi cea mai mare fabrică din Europa de procesare a lânii. „Pe zona de rezidențial, partea de renovări și construcții este la un nivel mai mic. La București, de exemplu, în ultimii 4 ani, proiectele mari au fost blocate aproape total. Efectul este resimtit atât de producătorii de materiale de construcții, cât și de dezvoltatori. Avem colegi cu 4-5 proiecte blocate, zeci de milioane de euro investiți în terenuri și care nu se pot dezvolta. Și nici nu pot produce piață pentru materialele de construcții.“, a explicat acesta.

Nu toți participanții la masa rotundă au resimțit însă această scădere. „Noi am înregistrat o creștere. Am venit cu modele și produse noi, cu finisaje noi.“, a explicat Cătălin Pavel, general manager MTC Construct, producător de sisteme de acoperișuri și garduri.

Sectorul industrial compensează pierderea

Potrivit datelor prezentate de Ina Crudu, de la vindem-ieftin.ro, în 2023 sectorul construcțiilor inginerești a condus detașat. Fapt confirmat de bună parte dintre participanții la masa rotundă.

„Anul trecut, volumele de acoperișuri au fost constante. Creșterea am avut-o de la profile industriale. Am încercat să ne diversificăm producția și am introdus produse noi și de nișă. Și construcțiile agricole au mers bine anul trecut.“, a declarat Marian Pârvu,directorul general Wetterbest, producător de acoperișe metalice și panouri de gard.

Pentru unele companii, creșterea pe sectorul industrial a compensat scăderea din cel rezidențial. Acesta a fost și cazul companiei Kaminhorm. „Noi suntem producători de coșuri de fum și importatori și distribuitori de sisteme de încălzire, șeminee și termo-șeminee. În 2023 am avut o scădere de 20% pe partea aceasta. Dar a fost influențată și de faptul că în 2022, când a venit războiul din Ucraina, au crescut mult vânzările de echipamente de încălzire pe lemne. Zona industrială, unde vindem coșuri de fum, a crescut însă exponențial anul trecut. Și anul acesta a început la fel – vin proiecte tot mai multe pe proiecte industriale.“, a explicat Răzvan Atănăsoae, CEO-ul companiei.

Nu toată lumea a ieșit pe plus

Pentru jucătorii care activează exclusiv în domeniul rezidențial, în mod cert 2023 nu a fost un an bun.

Marius Alexe, membru în consiliul de administrație al retailerului MAM Bricolaj, a oferit o explicație pertinentă în acest sens. „Construcțiile reprezintă un procent din PIB-ul României și reprezintă un indicator ale economiei. Dacă ele merg prost, și economia merge prost. Acum vedem insolvențe și falimente pe sectorul rezidențial, care nu are în spate PNRR-ul, ca în cazul celui industrial. (…) Și în cazul MAM Bricolaj se simte că au scăzut volumele de construcții noi. Se vede și în cifra de afaceri, iar evoluția este descrescătoare, din păcate. Nu văd de ce ar crește.“, a precizat acesta.

Scăderile au fost confirmate și de organizatorii evenimentului. Cosmin Răileanu, CEO și cofondator vindem-ieftin.ro, a explicat că, în 2023, pentru prima oară în istoria companiei, aceasta a ieșit pe minus. „Noi în 2022 am avut o cifră de afaceri de 15 milioane de euro. Și ne-am zis că ne păstrăm creșterea anuală de 50% pe care am avut-o din primul an, din 2014. Nu a fost să fie așa – am crescut în valoarea cantitativă, dar în cifră absolută nu am reușit să atingem valoarea din 2022. Am avut prima scădere după 9 ani de activitate. Nu am putut să o previzionăm și nici să luăm impactul mai ușor.“, a declarat Răileanu.

Clienții stau și așteaptă

Potrivit datelor prezentate de participanții la masa rotundă, în 2024 se observă o schimbare subsanțială a comportamentului clienților. Acești sunt mult mai atenți și mai pretențioși și durează mult mai mult până se decid să facă o achiziție. Potrivit lui Marian Pârvu, prețul a devenit principalul criteriu de achiziție.

Un punct de vedere confirmat de Gheorghe Molnar, manager de vânzări TeraSteel, producător de panouri termoizolante: „Anul trecut am ieșit cu bine și chiar și în primele luni din 2024. Dar de câteva săptămâni se observă o scădere. Nu știm ce să facem. Sunt zvonuri că se scumpește metalul, spuma și tot așa. Clienții, în baza zvonului că va urma o criză, stau și așteaptă. Bani sunt, dar lumea este foarte precaută.“

Și Claudiu Burtoiu, director tehnic în cadrul Sttage, companie specializată în construirea de case pasive și cu eficiență energetică, susține că piața este în așteptare. Dar are speranțe. „Anul trecut a fost unul bun pentru noi. Acum este însă un pic blocat. Pe zona de case eficiente, smart, oamenii încep să se intereseze. Dar stau un pic în expectativă. Cred însă că situația se va debloca în vară“, a precizat acesta.