Piața „Gemeni” din București a fost închisă de ANPC. S-au dat amenzi uriașe în urma controlului
sursa: retailer.ro
Piața „Gemeni” din București a fost închisă de ANPC în cursul zilei de luni în urma unui control important. S-au dat amenzi uriașe de peste 100.000 de lei.
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au realizat luni o acţiune de control în piaţa „Gemeni” din București, în urma căreia au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 137.000 lei şi au decis oprirea temporară a prestării de servicii, în cazul tuturor celor cinci operatori economici care activau în incinta pieţei, precum şi a celui care administrează locaţia, transmite Agerpres.
Piața „Gemeni” din București a fost închisă de ANPC
De asemenea, echipele de comisari ai ANPC, coordonaţi de vicepreşedintele Mihai Culeafă, au luat şi măsura opririi definitive de la comercializare şi a retragerii din circuitul consumului uman a produselor alimentare cu deficienţe.
„După acţiunea de control din Piaţa Delfinului, mi-am dat seama că lucrurile nu stau deloc aşa cum m-aş fi aşteptat. M-am hotărât să o iau la pas prin pieţele sectorului 2 (…) O nouă piaţă, o nouă dezamăgire. Piaţa, ce demult se numea Galaţi, astăzi Gemeni, a rămas şi ea încremenită într-o vreme lipsită de exigenţele vieţii pe care o trăim astăzi. Mizerie, nepăsare, lucruri ce nu pot fi, din păcate, sancţionate. Este mult de muncă şi sunt decis să fac tot ce îmi stă în putinţă să schimb lucrurile în bine. Piaţa încurajează micul producător, nu marele bişniţar. Vreau produse româneşti vândute în condiţii respectabile”, a transmis Mihai Culeafă.
Nereguli grave descoperite în această piață
Printre cele mai importante deficienţe constatate, au fost: comercializarea unor produse nesigure fără niciun element de identificare-caracterizare; comercializarea unor produse lactate şi preparate din carne vrac şi ambalate, expuse în vitrine cu rugină, mucegai, zone rupte, aspect depreciat; comercializarea de produse cu denumirea „de casă”, ceea ce reprezintă o practică comercială incorectă; lipsa menţiunilor referitoare la alegeri şi valori nutriţionale pe eticheta produsului; comercializarea unor produse cu data durabilităţii minimale depăşită; utilizarea unor vitrine frigorifice unde s-a constatat, după înlăturarea panourilor de protecţie de la baza agregatelor, prezenţa ruginii şi a insectelor moarte pe întreaga suprafaţă, strat grosier de impurităţi şi praf, exfolierea stratului de vopsea; depozitarea ouălor vrac în acelaşi spaţiu cu brânzeturi şi măsline; comercializarea unor legume şi fructe cu modificări organoleptice de aspect, cu lovituri mecanice şi zone deshidratate; comercializarea unor produse fără eticheta de preţ, ţara de provenienţa şi calitatea produselor; comercializarea unor produse contrafăcute – vin expus în sticle tip din plastic cu etichete scrise de mână; comercializarea unor produse depozitate direct pe paviment; utilizarea unui cântar pentru care operatorul economic fără verificare metrologică; operatorul economic nu deţinea autorizaţii de funcţionare.
În ceea ce priveşte condiţiile de funcţionare ale Pieţei Gemeni, comisarii ANPC au constatat: existenţa pavimentului depreciat în totalitate, cu grad avansat de uzură, cu strat gros de mâzgă şi mucegai; pereţi laterali afumaţi, nefinisati, cu zone cu rugină, cu tencuiala spartă, plăci de cărămida lipsă, complet neigienizaţi; bazinul prezintă zone cu faianţa lipsă sau plăci sparte, pavele şi stâlpul din beton, din interiorul bazinului, deteriorat, tencuiala căzută; existenţa unor trepte de acces în unităţi rupte; cupola de plexiglas îmbâcsită, cu strat gros de praf, cu zone sparte, rupte, depreciate, fără a asigura etanşeitatea corespunzătoare; prezenţa animalelor în interiorul pieţei, printre produsele expuse spre vânzare; comercializarea produselor operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în Piaţa Gemeni se realizează direct pe paviment; aspectul general al pieţei este de grad avansat de uzură.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




