Un număr de 629 de rachete antigrindină au fost lansate, în perioada 12 – 22 iunie 2020, pentru protejarea culturilor agricole şi a comunităţilor locale din zonele de intervenţie din punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină din Prahova, Iaşi, Vrancea, Oltenia şi Timiş, a anunţat, marţi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), citat de Agerpres.

Reprezentanţii MADR susţin în alte zone ale ţării neprotejate faţă de căderile de grindină precum şi în alte localităţi afectate de vremea rea şi care nu se află în aria de intervenţie a infrastructurii Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNACP), s-au înregistrat căderi de grindină şi furtuni intense care au produs pagube însemnate, culturile agricole fiind afectate de fenomene meteo extreme.

Sezonul de combatere a căderilor de grindină se derulează în perioada 15 aprilie-15 octombrie 2020, pentru toate Unităţile din structura SNACP.

Potrivit MADR, până în prezent, în intervalul 15 aprilie – 22 iunie, unităţile de combatere a căderilor de grindină din cadrul SNACP au lansat în total un număr de 2.087 rachete antigrindină din UCCG Prahova, Oltenia, Timiş, Moldova 1 Iaşi, şi Moldova 2 Vrancea, înregistrând o creştere semnificativă faţă de perioada similiară din anii anteriori.

Anul acesta, Sistemul Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor protejează o suprafaţă de aproximativ 1.500.000 hectare, prin funcţionarea unui număr de 65 de puncte de lansare (PL), aparţinând Unităţilor de combatere a căderilor de grindină Prahova care asigură, cu 22 de PL, protecţia culturilor agricole in judeţele Prahova, Buzău, Teleorman şi Olt; Iaşi, cu 12 PL – protecţie pentru judeţele Iaşi şi Vaslui; Vrancea, cu 10 PL, judeţele Vrancea şi Galaţi; Oltenia – 17 de PL, judeţele Olt, Dolj, Vâlcea, Mehedinţi; Timiş – 4 PL, judeţul Timiş. Alte 41 de PL din cadrul UCCG Iaşi, Vrancea, Timiş şi Mureş se află în diferite stadii de realizare şi punere în funcţiune pe parcursul acestui an.

Combaterea căderilor de grindină a început în anul 2000 în România

Aceste activităţi au scopul de a reduce riscul faţă de fenomenele meteorologice periculoase pentru populaţie, inclusiv pentru zonele de interes economic, culturile agricole, zonele urbane şi rurale (protejarea cetăţenilor) – respectiv protejarea faţă de fenomene meteorologice precum grindina, ceaţa densă, tornadele; creşte nivelul precipitaţiilor în zonele de interes agricol.

În România, intervenţiile active în atmosferă pentru combaterea căderilor de grindină au început în anul 2000 şi sunt gestionate de către executiv, prin intermediul Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

La acest moment, protecţia antigrindină şi mai ales infrastructura de creştere a precipitaţiilor sunt în curs de dezvoltare la nivelul întregii ţări şi de conectare la nivel transfrontalier, aspect deosebit de important pentru sustenabilitatea şi perspectiva de dezvoltarea a sistemului în contextul accelerării hazardurilor climatice. Sisteme similare de combatere a căderilor de grindină prin utilizarea generatoarelor terestre, a rachetelor antigrindină şi a aviaţiei funcţionează de câteva decenii în statele europene. În ţările învecinate sau cu organizare administrativă similară României, managementul acestor sisteme se realizează centralizat la nivel naţional, fiind coordonat în mod unitar de o structură specializată.

Programul de realizare al Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor este naţional, strategic, pe termen lung, interdisciplinar şi are caracter bivalent: de cercetare şi operaţional.

Scopul SNACP este de a asigura protecţia culturilor agricole cu înaltă valoare economică (vii, livezi, sere, culturi agricole, etc) precum şi al comunităţilor rurale din zonele de intervenţie, faţă de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.