Potrivit informațiilor primite de către economica.net, din partea oficialilor Casei de Pensii Sectorială a MApN, în luna iulie a acestui an, 65 de mii de pensionari au primit pensie de serviciu. Din acest număr, doar 10% au primit pensii mai mari de 7 mii de lei lunar. În categoria celor care au primit o astfel de pensie se numără foști magistrați și aviatori.

O analiză realizată de sursa anterior citată arată că, în prima jumătate a anului 2020, pensiile de serviciu din Apărare au costat 1,59 miliarde de lei.

Ce pensie de serviciu are un magistrat

Reprezentații Casei de Pensii Sectorială a MApN au arătat, pentru sursa anterior mențioantă, modul de calcul a cuantumului pensiilor de serviciu acordate magistraților militari. Așadar, pensia de serviciu a acestora este 80 de procente din veniturile brute avute în ultima lună de muncă înainte de pensionare.

Tot în același document este menționat faptul că de această pensie de serviciu pot beneficia şi judecătorii şi procurorii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani.

Ce se întâmplă dacă judecătorii și procurorii militari vor opta pentru pensia militară de serviciu

Economica.net arată că  în cazul judecătorilor și procurorilor militari care optează pentru pensia militară de serviciu, cuantumul pensiei militare de serviciu este determinată în procent de 65% din baza de calcul prevăzută în articolul 28, pentru o vechime cumulată de cel puțin 25 de ani.

Oficialii CPS a MApN arată  că la stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei militare de stat se acordă un spor de 3%, 6%, 9% în funcţie de tranşele de vechime a contribuţiei la Fondul pentru pensie suplimentară şi/sau contribuţia individuală la buget.

Potrivit prevederilor art. 30 din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pensia stabilită, recalculată şi actualizată în condiţiile Legii, nu poate fi mai mare de 85% din baza de calcul folosită la stabilirea pensiei militare.