Revista Capital a sărbătorit 27 de ani de la prima apariție prin organizarea unei gale aniversare ce a avut loc miercuri seara, 4 decembrie la Face Convention Center, eveniment în cadrul căruia au fost premiați oamenii care au inspirat România în anul 2019.

Evenimentul s-a bucurat de participarea a numeroase personalități ale lumii politice, din lumea afacerilor, vedete de televiziune, influenceri și artiști. Mai mult, la Gala Premiilor Capital a participat premierul României, Ludovic Orban și miniștri din noul cabinet.

Într-o atmosferă ce a fost completată și de un moment artistic susținut de celebrul Damian Drăghici și trupa sa, în cadrul evenimentului a fost lansat și cel mai așteptat anuar, Capital TOP 300 Cei mai Bogați Români, ediția 2019, ce va fi disponibil la chioșcuri și online pe www.agoramag.ro, de astăzi, 5 decembrie.

În cadrul Galei au fost acordate trofee și diplome de excelență oamenilor care prin viziune, determinare, perseverență si performanţă au reușit să se facă remarcați în România, indiferent dacă domeniul lor de activitate este unul economic, sportiv sau chiar medical.

Ștefan Lucian nu a avut susținere financiară când era mic, dar a fost înzestrat cu foarte multă inteligență și talent. Un adevărat vizionar, a știut de mic cum arată marketingul viitorului și a inovat în fiecare an mai mult și mai mult. Până când a cunoscut-o pe Inna, cu care a și dat lovitura în muzică. A urmat apoi Global Records și Global Influencers, care reunește zeci de artiști și influenceri celebri sub platforma Global Talent United.

Ștefan Lucian a câștigat premiul „Inovatorul anului”  la categoria Inovație în Business pentru reușitele sale de-a lungul timpului. Cu toate că nu a putut fi prezent să își ridice premiul, antreprenorul l-a desemnat pe Selly să vorbească în numele său.

„Eu îl cunosc pe Lucian de mai bine de 3 ani de zile și ce am admirat întotdeauna la el este faptul că nu știe să fie un șef, știe să fie un lider, asta este o diferență foarte importantă. Știe de asemenea să fie foarte sincer și să spună din prima dacă crede în ceva sau nu crede în ceva. Am o colaborare foarte, foarte bună cu el și este un prieten foarte bun de-al meu. Cred că este un reper în industria de entertainment de la noi și un vizonar. Cred foarte mult în proiectele pe care le va dezvolta în 2020 și în anii care vor urma pentru că întotdeauna mi-a demonstrat că știe să fie cu un pas înaintea pieței“, a spus Selly.

Gala Premiilor Capital Eroii Anului 2019 a fost organizată cu ajutorul partenerilor: Fondul de Garantare si Creditare IFN, Tera Steel, International Alexander, Grampet Group, Arsene, Diaconescu & Asociatii, Alpha Bank, Tinmar Energy, Garanti Bank, Alexandrion Group, Romgaz, Fair Value Consulting, Face Convention Center, Zarea, Aura Natural Gold Water, Floraria Magnolia, Iiana, Sir Ludovic, Roserry.