După liturghia din Catedrala Sfântul Gheorghe din Odințovo din Moscova, Patriarhul Kirill a afirmat că Rusia are misiunea de a ajuta omenirea, care se afundă din ce în ce mai mult într-o criză spirituală și morală, să „dobândească salvarea” la fel cum în trecut, țara sa a salvat lumea de „teribila ciumă a fascismului”, potrivit agenției de presă TASS.

„La vremea sa, Rusia a fost cea care a salvat lumea de ciuma înfricoșătoare a fascismului, victoria fiind obținută în primul rând datorită sacrificiilor Rusiei. Poate că astăzi, îndemnându-ne la astfel de sacrificii groaznice, Domnul ne cheamă să facem ca prin viața noastră spirituală, prin credința noastră, prin legătura dintre credință și cunoaștere, pătrunderea credinței în toate sferele vieții sociale să ajutăm lumea să dobândească salvarea, așa cum am făcut, când am învins fascismul”, a declarat acesta.

„Trebuie înainte de toate să ne păstrăm credința”

Mai departe, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse a recunoscut că relațiile internaționale au atins „o linie dintre cele mai periculoase” și că țările „cea mai gravă atmosferă de neîncredere reciprocă”,”tensiunile crescând atât de mult încât există amenințarea unui război de mare amploare”.

„Poate Domnul alege Patria noastră, asupra căreia se îndreaptă astăzi privirile furioase, ostile ale celor care nu împărtășesc convingerile noastre, ale celor care ne sunt străini în primul rând atât în credință, cât și după principiul moral al vieții. De acolo vin neînțelegerile, prudența și, adesea, sentimentele și gândurile rele. În schimb, noi, urmând calea noastră istorică, trebuie înainte de toate să ne păstrăm credința în inimile noastre și să facem totul pentru a deveni mai puternic din punct de vedere intelectual, moral și fizic, dezvoltând toate aspectele vieții noastre publice și de stat”, a mai afirmat Patriarhul Kirill.

„Pentru noi este simbolul speranței”

Totodată, acesta s-a arătat uimit de faptul că alte țări dezvoltate nu înțeleg importanța credinței pentru poporul rus.

„Se uită cu uimire la Patria noastră și nu pot înțelege: dacă ar fi niște oameni care trăiesc în copaci sau se ascund în colibe, dar o țară avansată, modernă, în care se reînvie credința – ce este asta? Iar asta pentru mulți este un șoc, dar pentru noi este simbolul speranței și al credinței că, dacă Patria noastră se va dezvolta și pe mai departe <…> Rusia va deveni invincibilă și un exemplu și mai strălucitor și mai puternic al felului în care omul modern poate îmbina credința și cunoașterea, Dumnezeu și materia, viața spirituală și viața materială”, a adăugat șeful Bisericii Ortodoxe Ruse.