„Parcă a venit sfârșitul lumii. Pe această vreme, chiar nu vreau să fiu afară”, a declarat Flora Zou, rezidentă din Beijing, pentru agenția de presă Reuters.

Mii de oameni sunt în pericol! O furtună toxică a lovit Beijingul

Mai multe schimbări meteorologice au fost înregistrate în ultimii ani de zile, însă odată cu trecerea timpului, acestea au devenit din ce în ce mai intense. Un exemplu este situația din capitala Chinei. Potrivit AFP, o ceaţă groasă de culoare gălbuie învăluia luni dimineaţa Beijingul, după ce capitala Chinei a fost lovită de o spectaculoasă furtună de nisip.

De menționat este faptul că, noul fenomen meteorologic extrem a avut impact majoor și a înrăutăţit poluarea provocată de om, informează Agerpres.

În ceea ce privește riscurile, se pare că întreaga combinaţie a celor două fenomene a produs un cocktail periculos pentru sănătate şi a redus vizibilitatea la câteva sute de metri. În acest context, municipalitatea a suspendat toate activităţile sportive în aer liber din şcoli şi a sfătuit persoanele cu probleme respiratorii să nu-şi părăsească casele.

Pentru a putea fi în siguranță, cei mai mulţi locuitori au plecat totuşi la muncă, unii purtând chiar ochelari de protecţie, dar și eșarfe deasupra capului pentru a se putea proteja.

Dezastru în Beijing

Fenomenul meteorologic a transformat complet capitala Chinei în doar câteva ore. Potrivit sursei citate, clădirile emblematice ale oraşului erau dificil de întrezărit luni dimineaţa, sediul televiziunii naţionale, dispărând în spatele unui văl de ceaţă.

Pe reţeaua socială Weibo, subiectul a fost discutat pe larg de către utilizatorii de internet, unul dintre aceştia comparând chiar furtuna de nisip cu sfârşitul lumii. De menționat este faptul că, furtunile de nisip din deşertul Gobi, aflat în apropiere, sunt frecvente primăvara în nordul Chinei, însă locuitorii Beijingului nu s-au mai confruntat cu un cer atât de încărcat de ani de zile.

Site-ul de specialitate aqicn.org menționează că poluarea aerului a ajuns la nivelul „periculos”. Mai exact, potrivit sursei citate, nivelul particulelor PM10 a atins limita de 999 dimineaţa devreme, un nivel de aproape 20 de ori mai mare decât cel recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). De asemenea, nivelul particulelor PM2,5, şi mai nocive, a ajuns de 567, o cifră rar întâlnită în ultimii ani la Beijing.

Trebuie menționat faptul că, în ultimii ani, episoadele de poluare extremă au devenit rare în capitala Chinei, în contextul unor eforturi susţinute, la nivel naţional, pentru a combate acest fenomen.