Imagini de coșmar cu Beijingul acoperit de nisip au făcut înconjurul lumii. Fotografiile arată capitala chineză acoperită de un nor de culoare portocalie. Autoritățile din Beijing au recomandat ca bătrânii și copiii să stea în case, iar adulții să reducă pe cât posibil ieșirile din locuințe. De asemenea, au sfătuit ca ferestrele să rămână închise, iar oamenii care ies din case să poarte măști, potrivit CNN.

O puternică furtună de nisip a lovit capitala chineză Beijing şi alte regiuni din nordul Chinei, afectând aproximativ 409 milioane de persoane, a indicat Ministerul Pădurilor, potrivit ziarului Global Times, citat de DPA. Concentraţiile de particule PM10 au depăşit luni, la ora 21.00, 1.321 micrograme pe metru cub – de aproape 30 de ori mai mult decât media zilnică de 45 micrograme pe metru cub stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, potrivit CNN.com.

Furtuna a suflat dinspre Mongolia

Furtuna a redus vizibilitatea la câteva zeci de metri, a venit dinspre sudul Mongoliei şi a lovit şi alte regiuni nordice, alături de Beijing, inclusiv Mongolia Interioară, Heilongjiang şi Xinjiang, a precizat ministerul menţionat.

În total, aceasta a afectat o suprafaţă de 2,29 milioane de kilometri pătraţi. Până în prezent, în acest an, serviciul meteorologic a raportat că nordul Chinei s-a confruntat deja cu mai multe furtuni de nisip decât în medie în ultimii zece ani.

Concentraţiile de particule PM10 erau încă de 900 micrograme pe metru cub marţi dimineaţă, în timp ce un nor de praf se putea vedea deasupra capitalei, acesta dispersându-se pe parcursul zilei din cauza vântului.

Luni, indicele de calitate a aerului a urcat la niveluri de „poluare severă”, potrivit Centrului Municipal de Monitorizare Ecologică și de Mediu din Beijing.

Ce sunt particulele PM10

Concentrațiile de particule PM10 au depășit 1.321 de micrograme pe metru cub, luni, la ora 21:00, potrivit centrului, de aproape 30 de ori mai mult decât media zilnică orientativă de 45 de micrograme pe metru cub stabilită de Organizația Mondială a Sănătații.

PM10 sunt particule poluante care au un diametru mai mic de 10 micrometri și care pot irita ochii și nasul și pot ajunge până în plămâni.

Particulele în suspensie reprezintă un amestec complex de particule foarte mici și picături de lichid, erupții vulcanice, eroziunea rocilor furtuni de nisip și dispersia polenului, activitatea industrială, sistemul de încălzire a populației, centralele termoelectrice.

Traficul rutier contribuie la poluarea cu pulberi produsă de pneurile mașinilor atât la oprirea acestora cât și datorită arderilor incomplete.