177-37761-oskar3.jpgING, pentru că aniversează 15 ani de ac­tivitate banca­ră în România şi cinci ani de la momentul lansării activităţii de retail banking. ING este prima bancă străină care a intrat pe piaţa românească după căderea regimului comunist. Împlinirea a 15 ani de activitate bancară a fost marcată, săptămâna trecută, de lansarea unui pachet aniversar care include un credit de nevoi personale, un credit imobiliar şi un cont de economii pentru copii cu două carduri ataşate. Pe piaţa românească, ING avea, pe primul semestru al anului în curs, o cotă de piaţă de 9,9% după numărul de clienţi.

177-37762-oskar2.jpgIvatherm prima companie româ­nească de dermocosme­ti­ce (vândute exclusiv în farmacii), pentru că a devenit, după primele şap­te luni din 2009, lider pe patru segmente ale pieţei locale de profil (cuperoză, rozacee, dermatită seboreică şi demachierea tenului gras acneic), pe care a reuşit să-şi devanseze competitorii principali, Vichy, Avène şi Eucerin, potrivit companiei de retail audit şi studii de piaţă MEMBR. În prima jumătate a anului, vânzările Ivatherm au crescut cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce creşterea totală a pieţei a fost negativă. Compania îşi concepe şi realizează produsele în Franţa, care conţin apă termală Herculane şi ingredienţi activi (ultimele descoperiri ştiinţifice în cosmetologie).

177-37763-oskar1.jpgSlaughter and May – Bulboacă & Asociaţii SCA, consorţiu de firme de avocaţi, pentru că a fost selectat de Ministerul Finanţelor Publice să asigure serviciile juridice aferente tranzacţiei emisiunii de euroobligaţiuni. Cu o valoare cuprinsă între 500 milioane euro şi 1,5 miliarde euro, emisiunea va avea o maturitate cuprinsă între cinci şi zece ani şi va fi lansată în cel mult două luni, dacă piaţa va permite această operaţiune. Pentru intermedierea emisiunii de euroobligaţiuni, Finanţele au selectat băncile Deutsche Bank, EFG Eurobank şi HSBC Bank.