"Pasajul începe după fântâna Mioriţa, la vreo 50-60 de metri, pe partea dreaptă, fără să deranjez pomii şi toate astea. Va avea un braţ în direcţia de mers către Mărăşti şi Bulevardul Expoziţiei, va avea un braţ care va ieşi în Kiseleff, fără să deranjeze, undeva la 250-300 de metri de colţ, adică chiar din Piaţă, mergând în direcţia Arcul de Triumf, şi încercăm noi să-i mai dăm o dimensiune, aceea de Jiului (strada Jiului – n.r.)", a spus Oprescu.

Citiți și: Promisiunile aberante ale primarului Oprescu: Anul acesta va fi gata pasajul de la Mihai Bravu-Văcărești

Potrivit lui, construirea pasajului nu va afecta traficul pe DN 1, la cea mai mare intrare în Bucureşti, prin nord. "Mă duc (cu lucrările – n.r.) în spatele perdelei de pomi şi nu deranjez pe nimeni", a explicat Oprescu.

De asemenea, edilul a arătat, cu acelaşi prilej, că lucrarea a fost atribuită deja, prin licitaţie, firmei Apolodor a omului de afaceri Radu Ouatu, care va realiza obiectivul în asociere cu o societate germană.

Sorin Oprescu a mai precizat că proiectul a fost blocat timp de patru ani de organizaţiile neguvernamentale care au contestat Planul Urbanistic Zonal (PUZ), refăcut de trei ori din acest motiv. "Acum, n-au mai avut ce să spună, s-a dat drumul la PUZ", a adăugat edilul.

sursa: mediafax.ro