OMV Petrom a pierdut definitiv procesul cu Consiliul Concurenţei, amenda a fost redusă la 109,8 milioane lei

OMV Petrom a pierdut definitiv procesul cu Consiliul Concurenţei, amenda a fost redusă la 109,8 milioane lei
Publicat de Valentin Vioreanu la 24 martie 2016, 12:07

OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, a pierdut definitiv procesul cu Consiliul Concurenţei, după ce a contestat o sancţiune a autorităţii anti-monopol din 2011, însă amenda a fost redusă la 109,8 milioane lei, a anunţat, joi, Consiliul Concurenţei.

La sfârşitul anului 2011, Consiliul Concurenţei  a sancţionat şase companii petroliere din România cu o amendă totală de 880 milioane lei (circa 205 milioane euro), după ce a obţinut probe legate de încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale.

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat irevocabil încălcarea legii concurenţei de către compania OMV – Petrom Marketing (la data încălcării legii opera benzinăriile OMV) prin participarea la o înţelegere de tip cartel, alături de alte companii active pe piaţa carburanţilor.  De asemenea, instanţa a redus amenda aplicată de Consiliul Concurenţei de la 137,2 milioane lei la 109,8 milioane lei", se precizează în comunicatul Consiliului Concurenţei.  

Anterior, autoritatea de concurenţă a câştigat irevocabil şi procesele cu Mol România, Rompetrol Downstream şi ENI România – operatorul benzinărilor Agip.

Consiliul Concurenţei a descoperit, în 2011, în urma unei investigaţii, că cei şase distribuitori de carburanţi au încălcat Legea Concurenţei şi reglementările europene, înţelegându-se să retragă simultan de pe piaţă cel mai ieftin sortiment de benzină, denumit Eco Premium.

OMV Petrom a primit cea mai mare amendă, de 366,5 milioane lei, OMV Petrom Marketing a fost amendată cu 137,2 milioane lei, Rompetrol Downstream – cu 159,5 milioane lei, iar Lukoil  Romania  – cu 136,8 milioane lei.

De asemenea, compania Mol Romania Petroleum Products a primit o amendă de 80,2 milioane lei, iar ENI Romania – de 11,1 milioane lei.

Amenzile au fost executate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), potrivit Consiliului Concurenţei. 

 

Informații articol
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.